Despre fotbal și alți demoni

19.04.2017, 14:12
ronaldo-4

Nu e totul doar despre fotbal. Nu mereu, din păcate. Și ar fi trebuit să fie, dar nu e. Și nu e vorba numai despre ce s-a întâmplat aseară, la Madrid, ci despre tot ce s-a petrecut din optimi încoace, când rezultatele au început să fie influențate de arbitraje.

Plecând de la returul Barcelonei cu PSG, continuând cu penalty-ul dat lui Bayern săptămâna trecută, cu cel al lui Atletico în turul cu Leicester, cu erorile de la Borussia Dortmund – Monaco și terminând cu prestația submediocră a brigăzii lui Kassai.

O brigadă care a luat o singură decizie bună și mă refer doar la cele importante. E nevoie de tehnologie, fără îndoială. O seară proastă a unui arbitru influențează decisiv soarta unei echipe. Și nu, nu cred că se pierde farmecul fotbalului. Nu cred că meciurile s-ar prelungi prea mult, pentru că nu e cazul. În medie, nu sunt mai mult de două situații pe meci, în care ar trebui să se apeleze la tehnologie.

E păcat ca un produs precum UEFA Champions League, tot ce are mai bun fotbalul mondial, să nu beneficieze de cele mai bune condiții. După un meci precum cel de aseară, senzația de a fi asistat la un spectacol grandios e completată de cea a unei mâini strecurate în buzunar. Și e păcat. Pentru că se va vorbi mai mult despre eliminarea lui Vidal și golurile marcate din offside de Cristiano Ronaldo decât de meciul în sine.

Iar fotbalul a fost de cea mai bună calitate. Am văzut cam tot ceea ce trebuie să arate două echipe de talia lui Real și Bayern Munchen. N-a fost totul perfect, dincolo de arbitraj. Au fost și destule probleme, mai vizibile în cazul bavarezilor. Germanii au început sus, au dominat, dar s-au retras încet-încet. Au fost, la rândul lor, dominați, au scăpat din numeroase situații dificile și au dat senzația că pot întoarce rezultatul. Calificarea au pierdut-o, însă, încă dinainte de meciul tur. Atunci când Ancelotti i-a pierdut pe Lewandowski și Hummels. Fără ei, Bayern a arătat bine doar o repriză, cât a durat ca Real să realizeze că poate mai mult. Cam cum s-a întîmplat și aseară, după primele 20 de minute, în care madrilenii au așteptat ca adversarul să epuizeze argumentele pregătite.

Iureșul Realului a fost posibil pentru că Bayern are mulți jucători care s-au dus mult dincolo de limitele lor. Cu Lewandowski și Hummels într-un picior, Bayern n-a rezistat, iar acțiunile rapide ale madrilenilor au dezvăluit toate slăbiciunile bavarezilor. S-a jucat mult în spatele lui Xabi Alonso și Vidal, iar șuturile lui Kroos din marginea careului, unde nu avea niciun adversar în preajmă, spun multe despre felul în care s-a apărat echipa lui Ancelotti. Italianul a fost “trădat” de oamenii săi de încredere. Lahm, Vidal, Xabi Alonso și Ribery au fost mult sub nivelul jocului. Thomas Muller și Dougla Costa nu au adus, nici ei, nimic. Dacă de la Muller era, totuși, de așteptat, pentru că are un sezon groaznic, Costa a fost o surpriză negativă. N-am văzut nimic din jocul lui obișnuit. Static, lipsit de inspirație, de viteză, a fost controlat autoritar de Carvajal. Prea multe mâini moarte. Totuși,  Bayern nu a fost departe.

Real, de partea cealaltă, mi se pare a fi făcut un meci în care a înglobat toate momentele acestui sezon. Teamă în primele minute, exuberanță spre finalul primei reprize, din nou teamă după golurile bavarezilor și un sprint lejer într-un final în care adversarul era la pământ. Cristiano a marcat 5 goluri în cele două meciuri, dar bucuria lui are ceva sfidător. Până în minutul 75, a fost printre cei mai slabi de pe teren, dar, sigur, rămâne performanța de a o fi calificat pe Real în semifinale. O parte din merit îi aparține, dar nu aș spune că i se datorează în exclusivitate. 

E atât de multă calitate în echipa lui Zidane încât Real poate câștiga lejer orice meci. Și mai e un element deloc neglijabil. O doză importantă de noroc. Am văzut-o de atât de multe ori, din 2014 încoace, încât nu trebuie să ne surprindă absolut nimic. Că Realul întoarce meciuri ce par pierdute nu mai e nicio noutate, până și adversarii acceptă aceste situații ca pe ceva firesc. Înaintea partidei de aseară, eram convins că madrilenilor are să li se înfunde tocmai în fața lui Bayern. Real a fost echipa mai bună în această dublă, dar discuția legată de calificare trebuie să țină cont și de problemele de arbitraj. 

Am păstrat pentru final trei nume. Primul este cel al lui Isco, un poet din alte timpuri care nu-și găsește locul într-un grup dominat de foamea de recorduri dobândite cu orice preț. E atât de natural în absolut tot ceea ce face încât te miri că are doar 148 de minute jucate, în acest sezon de UEFA Champions League. Păcat pentru el că BBC-ul nu e atât de cenzurat pe cât ar merita uneori să fie și joacă doar dacă lipsește vreun titular. Se vede că nu se simte bine și că ar merita să plece undeva unde să fie titular meci de meci.

Al doilea este Arjen Robben. N-am văzut prea multe din ceea ce oferea olandezul pe vremuri, din ruperile de ritm și șuturile pe care le trimitea spre poarta adversă. E totuși greu să-l depășești în viteză pe Marcelo. Dar chiar și așa, Robben a fost cel mai bun jucător al lui Bayern. A pus presiune, a alergat, a făcut pressing, a scos penalty, absolut tot ce era nevoie. Și a dat câteva pase în spatele fundașilor Realului… N-a fost să fie seara bavarezilor. Doar Robben n-a fost suficient.

Al treilea este Da Silva Junior. Marcelo, pe numele lui. Tipul acela simpatic, mereu cu zâmbetul pe buze și care aleargă de parcă viața lui depinde în fiecare moment de acest lucru. Cristiano a dat 3 goluri aseară, alte două în tur, așadar el a calificat-o pe Real. Dar a avut cineva timp să-l urmărească pe Marcelo? Să vadă driblingurile, pasele și tot ceea ce înseamnă el pentru Real Madrid? O mare parte din forța ofensivă a echipe lui Zidane stă în evoluția lui Marcelo. Nu întâmplător, brazilianul e introdus pe teren atunci când echipa are nevoie de un plus ofensiv. Împinge atât de bine jocul către poarta adversă, încât e greu să ți-o imaginezi pe Real fără el.

Apare la finalizare, pasează decisiv, așa cum s-a întîmplat și aseară, mai și marchează, din când în când. Sufletul Realului. Omul meciului.

Real merge în semifinale. Acolo a ajuns și Atletico. Va ajunge, probabil, și Juventus, dacă nu cumva va fi respectată linia ultimelor arbitraje. Și ar mai trebui să ajungă și AS Monaco, pentru că poezia monegascilor dă savoare goanei nebune după trofee.

De același autor
Citeşte alte articole de Dan Stefanescu
Digi24
O familie a cumpărat un Logan "de nerefuzat" la "mica publicitate", dar a rămas fără cuvinte când a văzut ce a primit de fapt
O familie a cumpărat un Logan "de nerefuzat" la "mica publicitate", dar a rămas fără cuvinte când a văzut ce a primit de fapt

digi24.ro
  • 19:00 Live Stirile Digi Sport
  • 19:30 Live Fotbal Club
  • 21:00 Live Stirile Digi Sport
  • 21:30 Live Digi Sport Special
  • 23:00 Live Stirile Digi Sport
  • 23:30 Fotbal European
  • 18:00 Live Fotbal: Hermannstadt - Voluntari
  • 18:45 Live Stirile Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • dan filoti

    MEDIA: Digi Sport Matinal, ora 10:10, Digi Sport 1

  • george dobre fotbal european

    MEDIA: Fotbal European, ora 17:30, Digi Sport 1

  • la cadru radu naum

    MEDIA: Fotbal Club, ora 19:30, Digi Sport 1

  • sorana cirstea

    TENIS: Sorana CIRSTEA (ROU) - Julia GOERGES (GER), ora 21:00, Digi Sport 2

  • vali moraru digi sport special

    MEDIA: Digi Sport Special, ora 21:30, Digi Sport 1

  • Vezi tot programul
Sondajul zilei

Top Articole

Foto România - Norvegia 1-1. Dramatic! Tricolorii ratează victoria în prelungiri și rămân pe 3

FOTBAL:ROMANIA-NORVEGIA, PRELIMINARIILE C.E. 2020 (15.10.2019)

Galerie Foto Ce au putut scrie norvegienii despre cei 27.000 de copii: "Sunete asurzitoare, tribale la București. Atmosferă haotică"

copii romania norvegia

Preliminarii Euro 2020 | Suedia - Spania 1-1! Rodrigo egalează în prelungiri, ibericii s-au calificat! Rezultate și clasamente

Preliminarii euro 2020

Acuze incredibile: ce susțin norvegienii că le-au făcut copiii români, la București

fani norvegia

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digisport.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, m2digisportro, cookie_poll_id_XXX
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Disqus disqus.com Vezi politica de confidenţialitate
mp_17b27902cd9da8972af8a3c43850fa5f_mixpanel, Disqusauth, sessionid,_utmb, disqus_unique, testCookie
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale