Florenţa cenuşie

Într-o regiune în care soarele e stăpân mai mult de trei sute de zile pe an, se adună norii. Dintr-o echipa seducătoare, capabilă să întoarcă un 0-2 cu Juventus, Fiorentina a ajuns una dintre marile decepţii ale Italiei. Doar 3 victorii în 11 etape şi o clasare în a doua jumătate a ierarhiei. Cu atât se poate lăuda Vincenzo Montella după aproape o treime de campionat. Foarte puţin pentru o echipă care a terminat ultimele două sezoane în imediata apropiere a podiumului. Motivele regresului evident al grupării viola sunt multiple.

Finalul unui ciclu

În vara lui 2012, Montella venea cu un suflu nou şi cu nu mai puţin de 17 jucători noi dintre cei 26 care au bifat măcar un meci în următorul sezon. Rezultatele s-au văzut imediat. Fiorentina a fost una dintre cele mai spectaculoase echipe ale Italiei. A încheiat sezonul la doar două puncte de UEFA Champions League, cu 21 de victorii şi 72 de goluri marcate de a doua ofensivă din Serie A. După încă un loc 4, obţinut fără prea mari eforturi, şi o finală de cupă pierdută, aşteptările erau foarte mari, dar gruparea viola a clacat.

Lotul

Remaniat total acum doi ani, grupul Fiorentinei nu pare capabil să obţină rezultatele din ultimii doi ani. Accidentarile repetate ale lui Pepito Rossi şi Mario Gomez au lăsat un gol uriaş în primul 11. Fără jucătorii de referinţă în ofensivă, nici cei din linia a doua n-au mai dat acelasi randament. Drept dovadă, evoluţiile lui Borja Valero sau Mati Fernandez. Cuadrado, în afara meciului cu Inter în care a marcat singurul său gol, a părut cu gândul mai degrabă la numele echipelor interesate de transferul său, decât la ceea ce se întâmplă pe teren. Iar Babacar, ajuns peste noapte titular, nu poate depăşi, deocamdată, statutul de fotbalist promițător.

Situația financiară

Fiorentina, patronată de fraţii della Valle, e departe de opulenţa din era Cecchi Gori. Brian Laudrup, Stefan Effenberg si Gabriel Batitusta sunt cele mai mari nume care au evoluat pe Artemio Franchi în perioada încheiată cu un faliment răsunător. Fraţii della Valle sunt mult mai calculaţi, după doi ani în care au cheltuit cât pentru 10 sezoane. Celor peste 90 de milioane investite în 2012 şi 2013, pe Rossi, Cuadrado, Gomez sau Ilicic, Andrea și Diego le-au adăugat doar 9, în ultima perioadă de mercato. Pe jucători care evoluează foarte puţin, ca Badelj sau Basanta. Un semnal că Fiorentina, cu toată disponibilitatea, nu poate susţine financiar un efort considerabil întins pe mai multe sezoane. Mai ales că nu a câştigat niciun trofeu şi nici nu a ajuns în UEFA Champions League.

Experienţa

Atunci când îţi propui să-ţi măsori forţele cu cei mai buni, ai nevoie şi de multă experienţă. Ceea ce lipseşte pe Artemio Franchi, la nivel de echipă, nu individual. Cu excepţia lui Mario Gomez, toscanii n-au fost obişnuiţi să lupte pentru trofee. Nici măcar Montella, care a fost un nume important, nu se poate lăuda cu mare lucru ca antrenor. Lipsa de experienţă s-a văzut inclusiv în perioada în care echipa era pregătită de Cesare Prandelli. Pur şi simplu, Fiorentina nu poate trece peste un anumit nivel. Una e să vizezi un trofeu intern, alta e să ţinteşti doar un loc de cupă europeană. Ceea ce pare greu de realizat, de vreme ce toscanii au câştigat doar două meciuri din şase pe teren propriu, până acum.