SIIIIIIIII!!!!!!!!

28.06.2016, 10:53
italia-victorie 3

Dacă ar fi să plec de undeva, aş pleca de la final. De imn. De la acel „Si!”. Şi dacă ar fi să mă întorc undeva, m-aş întoarce la imaginea dinaintea meciului. Tot la imn. De acolo pleacă totul.  De la „grinta”, acel cuvânt imposibil de tradus. „Dorul” italienilor, dacă vreţi. Atitudinea care face diferenţa. „Grinta” bate totul, inclusiv diferenţa de valoare. Se vede în ochii lor. Se simte în fiecare muşchi încordat. Şi, cel mai important, în fiecare acţiune din teren.

Italia vine peste Spania şi o ia prin surprindere. Aşa cum spaniolii au aşteptat atâta vreme revanşa după 1994, aşa aşteaptă şi italienii. Din 2012. De când Torres şi Mata, veniţi de pe bancă, au turnat sare pe o rană sângerândă. Pressing avansat, atitudine şi agresivitate. Totul făcut în terenul advers. Spaniolii n-au timp să-şi regândească strategia. Del Bosque priveşte în gol de pe margine. Italia parcă aştepta, nu ataca. „Italienii sunt mari pentru că nu lasă lucruri neplătite. Nici după patru ani”. Are dreptate prietenul Adrian Soare.

Italia sufocă Spania. Om la om la Busquets, cel care asigură fluenţa jocului Spaniei. Iniesta şi Fabregas cedează şi ei. Spaniolii sunt nevoiţi să iasă cu minge lungă. Ce blasfemie! Posesia e a Italiei, care îşi croieşte drum spre poarta lui De Gea. Portarul e cel mai bun jucător al ibericilor. Scoate aproape fiecare minge. Dar tot el scapă mingea în faţă şi Chiellini deschide scorul. Italienii bat în retragere, dar rămân periculoşi pe contre. De Gea mai face o minune, două şi păstrează diferenţa minimă la pauză.

Del Bosque mută cu Aduriz, în locul lui Nolito, în speranţa de a-i ţine ocupaţi pe fundaşii italieni. Mutare reuşită pe jumătate, pentru că italienii se apără, dar nu renunţă la atac. Pellè deviază genial, dar Eder nu închide meciul. Iese şi Morata, intră Lucas Vazquez, dar Spania tot lentă e. Prima ocazie apare la şutul lui Iniesta. Scoate Buffon, la fel de inspirat şi în faţa lui Pique. Intră şi Insigne, atât de cerut de toată lumea. Imediat, are şansa unui 2-0, dar De Gea e tot acolo. La fel şi Buffon, în faţa aceluiaşi Pique.   Idolo!

A fost ultima ocazie a Spaniei. Şi cea mai mare. Ibericii se prăbuşesc în urma unei faze create de Insigne. Pellè marchează, aşa cum a făcut-o şi cu Belgia.

E cea mai mare surpriză de la Euro, deşi lumea ştia că Spania nu mai e ea însăşi. Din “Furia Roja” n-a mai rămas decât culoarea. Nici urmă de furie. Doar o posesie lentă. Şi câte o sclipire din partea lui Iniesta şi David Silva. Plus imaginea lui del Bosque. “Sunt foarte încăpăţânat şi consecvent”, spunea del Bosque, care a folosit acelaşi prim unsprezece în toate cele patru meciuri de la Euro. Din cauza încăpăţânării sau, mai bine zis, a lipsei de idei, Spania a plecat acasă.

Dar lumea mai ştia şi că Italia a venit fără speranţe şi fără vedete. Victoria cu Belgia fusese uitată. Meciurile urâte cu Suedia şi Irlanda erau mai recente.

Netalentaţii, ucigaşii fotbalului sau cum vreţi să le mai spuneţi au trimis-o acasă pe campioana europeană. Acest Atletico Madrid al naţionalelor, cum văd că zic unii. Îmi plac la nebunie Iniesta şi David Silva, dar mă bucur că „joaca” de-a latul nu mai e la modă. „Grinta” e ceea ce-i  aduce pe oameni împreună. Sentimentul că aparţin unei idei, aceleiaşi idei, indiferent cât de nebunească pare. Şi nu, Italia nu s-a apărat. Italia a dominat Spania şi a avut ocazii mai multe şi mai mari. Cu niste nume de care lumea a râs. Italia a impus ritmul. Cu mintea, dar mai ales cu sufletul. L’Italia s’è desta.

De același autor
Citeşte alte articole de Dan Stefanescu
Digi24
„Părerea românilor e mai clară ca niciodată”. Primul sondaj INSCOP după ce CCR a anulat alegerile prezidențiale
„Părerea românilor e mai clară ca niciodată”. Primul sondaj INSCOP după ce CCR a anulat alegerile prezidențiale

88,1% dintre români au spus că nu sunt de acord cu ieșirea României din NATO și doar 8,1% vor...

Descarcă aplicația Digi24

  • 06:15 Fotbal European
  • 07:00 Stirile Digi Sport
  • 07:30 Stirile Digi Sport
  • 08:00 Stirile Digi Sport
  • 08:30 Stirile Digi Sport
  • 09:00 Stirile Digi Sport
  • 09:30 Stirile Digi Sport
  • 10:00 Stirile Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • liga-digisport-1

    MEDIA: Liga Digi Sport, 16:00, în direct la Digi Sport 1

  • naum

    MEDIA: Fotbal Club, 18:00, în direct la Digi Sport 1

  • Championnat du monde de handball - Match "Iran - France (29-41)" à Cracovie en Pologne

    HANDBAL: Kuwait - Franța, 19:00, în direct la Digi Sport 2

  • Digi-Sport-Special

    MEDIA: Digi Sport Special, 20:00, în direct la Digi Sport 1

  • 28.01.2024, EHF EURO 2024, Männer Europameisterschaft Handball, Lanxess Arena in Köln, Spiel um Platz 3, Deutschland - S

    HANDBAL: Tunisia - Danemarca, 21:30, în direct la Digi Sport 3

  • Manchester United v Newcastle United - Premier League

    FOTBAL: Manchester United - Southampton, 22:00, în direct la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Florentino Perez a găsit vinovatul! OUT de la Real Madrid, după umilința din "El Clasico"

2023 Champions League Football Chelsea v Real Madrid Apr 18th

Divorțul începutului de an: Pep Guardiola și Cristina Serra. De aici a plecat totul: începutul sfârșitului unei relații de 30 de ani

The Best FIFA Football Awards 2023 - Eventim Apollo

Se semnează cel mai mare contract din istoria fotbalului: 547.945 € pe zi!

14

Comisia de Apel din Grecia a luat decizia finală în privința lui Răzvan Lucescu, suspendat inițial patru luni

razvan-lucescu

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media