Suferințele Barcelonei

Cine crede că o echipă cu mari vedete poate străluci fără antrenor trebuie să se uite la Barcelona. Cea despre care se spunea că nu are nevoie de antrenor. Că poate juca fotbal de cea mai bună calitate chiar și pusă pe "pilot automat".  

       Catalanii au primit două lovituri teribile în doar 6 zile, iar senzația este că eșecurile au fost cauzate, în primul rând, de lipsa de reacție a antrenorului. Din timpul meciurilor, de dinaintea lor sau din pauzele lor, nici nu mai contează. Iar concluzia este simplă. Jordi Roura este doar locotenentul lui Vilanova. Spre deosebire de el, Tito avea profilul liderului încă din mandatul lui Guardiola (oare câte din inovațiile lui Pep au fost cu adevărat doar ale viitorului antrenor de la Bayern?).

      Când au reapărut problemele de sănătate ale lui Tito Vilanova, conducătorii Barcelonei au dat o lecție despre încredere și respect. Pe planul imaginii, catalanii au câștigat. Dar, numai pe termen scurt. Socotelile de atunci (pentru că sigur s-au făcut și niște calcule, nu a fost doar o decizie emoțională) s-au dovedit greșite. O echipă nu se poate conduce nici măcar din alt oraș, darămite de pe un alt continent. Tito Vilanova poate transmite sfaturi pentru Jordi Roura, poate alcătui echipa sau să facă planul de pregătire, dar nu poate un lucru esențial: să fie lângă formația sa oricând aceasta are nevoie de el. Marele avantaj al unui antrenor de club față de unul de națională este acela că primul îi vede pe jucătorii săi zi de zi la antrenamente. În acest moment, Vilanova are statutul de selecționer la o echipă de club. Își urmărește jucătorii de la distanță și ajunge lângă ei foarte rar. Iar Barcelona suferă.

        Acum, Tito luptă pentru viața lui la New York. E o bătălie, cu siguranță, mult mai importantă decât orice meci de fotbal. Nu poți să nu te întrebi, însă, dacă la revenirea din Statele Unite, Vilanova va mai găsi echipa pe care i-a lăsat-o lui Roura....