Belgia, naționala fără trecut care și-a construit frumos viitorul

10.06.2016, 15:53
nationala-belgia

Ascensiunea şi statutul Belgiei la acest campionat european nu sunt deloc întâmplătoare. În toamna lui 2015, Belgia ajungea, pentru prima dată în istoria sa, pe primul loc în clasamentul FIFA. Asta după ce, în 2009, ajunsese pe un incredibil loc 66. Sigur, această ierarhie a forului internaţional este îndelung contestată din cauza criteriilor nu tocmai echitabile, dar nu umbreşte cu nimic meritul belgienilor. 

De la mijlocul anilor 80, Belgia s-a zbătut în mediocritate. După ce a jucat finala europeanului din 1980 şi finala mică a mondialului din 1986, a început să dispară, încet dar sigur, de pe harta fotbalului mare. Până în 2016, nu mai a trecut niciodată de optimi la Cupa Mondială iar la Euro nu a mai prins decât un singur turneu final din ultimele 7, atunci când a fost gazdă împreună cu Olanda, turneu pe care belgienii l-au considerat, pe bună dreptate, dezastruos: au ieşit din competiţie dintr-o grupă cu Turcia şi, ca şi acum, cu Italia şi Suedia. Atunci, în meciul decisiv cu Turcia, în faţa a 50.000 de oameni stupefiaţi, Belgia pierdea la Bruxelles cu actualul selecţioner, Marc Wilmots, în teren. A fost momentul de cotitură. O naţiune mică, dar ambiţioasă şi ingenioasă a găsit soluţia: o perioadă de sacrificiu, în care echipa naţională trebuia crescută de la zero. Federaţia a obţinut inclusiv finanţare de la guvern pentru un proiect care includea câteva centre de excelenţă unde să se antreneze şi să evolueze împreună cei mai talentaţi copii, urmăriţi şi recrutaţi cu atenţie. Regulile erau clare şi simple: nu se punea accent pe rezultate, ci pe dezvoltare individuală intensivă, la nivel naţional.

Belgiei nu-i mai păsa de performanţe, dar începea să-şi clădească un viitor strălucit. Atât de bine structurat, sigur şi transparent a fost proiectul, încât, în 2002, un cotidian sportiv belgian încerca să anticipeze cum va arăta echipa mare în 10-12 ani, cât era planul de reconstrucţie, iar precizia a fost fantastică. Practic, toţi jucătorii nominalizaţi atunci aveau să ajungă la naţională. Hazard şi Benteke aveau doar 11 ani, iar Lukaku şi De Bruyne, 9. Din primul 11 nu lipseau nici Kompany, Vertonghen sau Meertens, care, la 16 ani, erau deja "veterani". Belgienii au ştiut, cu toţii, de la bun început, unde trebuie să ajungă, cu cine şi ce paşi trebuie făcuţi.

Între timp, naţionala mare continua să dezamăgească: în 2004, 2008 şi 2012 a pierdut calificarea la Euro, precum şi la cupele mondiale din 2006 şi 2010. Fiecare campanie de calificare a fost parcă mai traumatizantă decât precedenta. Belgia era depăşită, pe rând de adversari relativ modeşti în preliminarii, iar cel mai ''jos" punct a fost atins în preliminariile Cupei Mondiale din 2006, când Belgia s-a clasat pe un ruşinos loc patru, sub Bosnia sau Turcia, apoi, doi ani mai târziu, chiar la 6 puncte sub Finlanda.

Practic, nu era loc de mai rău de atât. Dar Belgia nu mai avea să sufere mult. În 2014, cu generaţia crescută cu mare grijă timp de un deceniu, a terminat pe primul loc, neînvinsă, într-o grupă mai grea decât precedentele, apoi, la turneul final din Brazilia, după ce şi-a câştigat grupa cu maximum de puncte, a eliminat Statele Unite în optimi. Sfertul cu Argentina, pierdut la limită, a reprezentat cea mai bună perfomanţă din ultimii 28 de ani. Belgia a plecat de la acel mondial cu fruntea sus şi cu o promisiune care pare uşor de ţinut. Să ridice ştacheta şi mai mult la acest Euro. Socotită printre primele 5 favorite ale turneului, după ce a fost una dintre echipele impresionante în calificări, această generaţie îşi va da testul de maturitate în Franţa.

Pentru Belgia, a venit momentul recompensei. Nu vom vedea doar o echipă naţională cu multă calitate, ci roadele unui proiect naţional, complex, care a ţinut 12 ani. Unii campioni se găsesc, alţii se fabrică. Iar belgienii le-au făcut excelent pe ambele. Belgia e o forţă în devenire, iar transformarea a fost spectaculoasă. 

De același autor
Citeşte alte articole de Madalin Negoita
Digi24
Reacția lui Călin Georgescu după informațiile că mama sa a făcut parte din Mișcarea Legionară: Pentru mine, a fost o icoană
Reacția lui Călin Georgescu după informațiile că mama sa a făcut parte din Mișcarea Legionară: Pentru mine, a fost o icoană

Candidatul independent la preşedinţie Călin Georgescu reacţionează după informaţiile potrivit...

Descarcă aplicația Digi24

  • 19:00 Live Superliga: Botosani-CFR Cluj
  • 20:00 Live Digi Sport Special
  • 20:30 Live Superliga: Universitatea Craiova-Dinamo
  • 21:15 Live Digi Sport Special
  • 21:30 Live Superliga: Universitatea Craiova-Dinamo
  • 22:30 Live Digi Sport Special
  • 23:45 Live Digi Gol
  • 19:00 Live Digi Sport Special
  • Vezi tot programul
  • Italian Soccer Serie B Match - SSC Bari Vs Parma Calcio, Bari, Italy - 01 May 2024

    FOTBAL: Parma - Venezia, 16:00, în direct la Digi Sport 3

  • Premier League 2024/25 - Manchester United FC v Southampton FC, England, United Kingdom - 16 Jan 2025

    FOTBAL: Manchester United - Brighton, 16:00, în direct la Digi Sport 1

  • Real Madrid CF vs CA Osasuna - La Liga EA Sports 2024/25 Real Madrid players (from L to R) Jude Bellingham, Kylian Mbapp

    FOTBAL: Real Madrid - Las Palmas, 17:15, în direct la Digi Sport 2

  • FOTBAL:CFR CLUJ-FCSB, PLAY OFF SUPERLIGA SUPERBET (15.09.2024)

    FOTBAL: Botoșani - CFR Cluj, 18:00, în direct la Digi Sport 1

  • Manchester City v Salford City, FA Cup., 3rd Round - 11 Jan 2025

    FOTBAL: Ipswich - Manchester City, 18:30, în direct la Digi Sport 3

  • FOTBAL:DINAMO BUCURESTI-UNIVERSITATEA CRAIOVA, SUPERLIGA SUPERBET (24.08.2024)

    FOTBAL: Universitatea Craiova - Dinamo, 20:30, în direct la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

La 8 ani după ce a lucrat în Coreea de Nord, a primit un e-mail neașteptat: ”Am crezut că e o glumă. Imposibil”

richi-gonzalez

Au divorțat OFICIAL după 19 ani de căsnicie: ”Conviețuirea e imposibilă”. Au 4 copii

yulia-andriy-pyatova

Exclusiv Gigi Becali s-a convins, după ce l-a văzut pe Juri Cisotti cu Hermannstadt + Nici Daniel Bîrligea n-a scăpat

Screenshot 2025-01-17 at 22.59.16

Anunț la miezul nopții în Italia: sunt gata să renunțe la Dennis Man!

man

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media