Mulţumim, Alina !

12.12.2012, 15:20

Am întâlnit-o prima oară la Europenele de tineret din Cipru, în anul 2000. Pierduse în primul tur şi plângea de sărea kimonoul pe ea.
“Plânge de ambiţioasă" – mi-a spus atunci regretatul antrenor Ştefan Vodă . "Nu-i place să piardă. A simţit că este mai bună decât adversara, dar a făcut o greşeală. Va ajunge însă departe !” 
O vezi aşa mâţă blândă, dar pe saltea are un stil foarte dificil de a lupta. Are şi forţă şi tehnică pentru cât de mică şi fragilă pare ” - spunea şi Laura Moise, care, după ce a ieşit campioană europeană, i-a lasat “moştenire” categoria 48 kg.

Este vorba de ALINA DUMITRU ! De 8 ori campioană europeană, 3 medalii de bronz în întrecerea mondială, prima medalie de aur la Jocurile Olimpice pentru judoul românesc în 2008, iar în 2012 încă o medalie, argint, la J.O. de la Londra.

Alina este doar vârful performanţelor judoului românesc. Performanţe care au început cu medalia de bronz pe echipe din 1977 în întrecerea continentală, cu primul aur European din 1980 cucerit de Nicolae Mircea Vlad, cel plecat prea devreme din lumea noastră, cu prima medalie mondială, argint, reuşită în 1981 de Constantin Niculae - performanţă neegalată până în prezent sau primele medalii olimpice cucerite în 1984 de Mircea Fratica şi Mihai Cioc.

Alina a “profitat” de toată această experienţă şi, îndrumată de antrenorul Florin Bercean, a dus judoul românesc spre cele mai înalte preformanţe.
Acum, la 30 de ani, Alina s-a hotarât să spună GATA! Să îşi vadă de viaţa ei dar…tot alături de judo, cu siguranţă, pentru că altfel nu se poate.

Alina Dumitru ar trebui să-şi înceapă acum cariera de … “ambasador” al judoului în ţara în primul rând, dar şi în lume. Să mergă în şcoli pentru a le vorbi copiilor despre judo şi performanţele ei în acest sport pentru a-i atrage către dojo, sălile de antrenament ; să mergă la cluburi pentru a-i îndemna pe cei care practică deja judo să nu mai abandoneze performanţa la primul hop ( o treaptă la şcoală sau o mică accidentare). Ea este dovada că SE POATE ! Să ajungi campion cu ambiţie şi deteriminare. Drumul nu este deloc uşor, dar satisfacţiile sunt uriaşe !
Nu cred că exagerez dacă spun că Alina este pentru judoul românesc ceea ce a fost Nadia Comăneci pentru gimnastica noastră.

Îţi multumim Alina pentru tot ce ai făcut şi … pentru tot ce vei face !

De același autor
Citeşte alte articole de Teodor Avramescu
Digi24
„Ai crezut că vei scăpa basma curată. Sunt în mașina ta”. Cum și-a hărțuit un bărbat fosta parteneră prin aplicația Tesla
„Ai crezut că vei scăpa basma curată. Sunt în mașina ta”. Cum și-a hărțuit un bărbat fosta parteneră prin aplicația Tesla

O femeie din Sydney a fost hărțuită de fostul său partener prin intermediul aplicației Tesla, după...

Descarcă aplicația Digi24

  • 16:30 LIVE Stirile Digi Sport
  • 17:00 LIVE Fotbal Club
  • 18:30 LIVE Stirile Digi Sport
  • 19:00 LIVE Euro Fotbal
  • 19:45 etapa 1 Champions League: Barcelona-Feyenoord
  • 20:35 LIVE Euro Fotbal
  • 20:45 etapa 1 Champions League: Barcelona-Feyenoord
  • 21:45 LIVE Euro Fotbal
  • Vezi tot programul
  • fotbal-club

    MEDIA: Fotbal Club, de la ora 17:00, în direct pe Digi Sport 1

  • ESP: LaLiga EA Sports FC Barcelona v Athletic Bilbao

    FOTBAL: Barcelona - Feyernoord, 19:45, în direct la Digi Sport 1

  • SALZBURG, AUSTRIA - AUGUST 12: Marquinhos of Paris Saint Germain is presenting the Supercup trophy to the fans of Paris after the UEFA Super Cup final between PSG and Aston Villa at Stadion Salzburg on August 12, 2026 in Salzburg, Austria.

    FOTBAL: PSG - Slovan Bratislava, 22:00, în direct la Digi Sport 3

  • Paris Saint-Germain v Arsenal FC - UEFA Champions League Final 2026

    FOTBAL: Napoli - Arsenal, 22:00, în direct la Digi Sport 2

  • Felipe, eliminat în Liverpool - Atletico Madrid / Foto: Getty Images

    FOTBAL: Liverpool - Atletico Madrid, 22:00, în direct la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Anamaria Prodan a fost operată de urgență la Spitalul Floreasca

Anamaria Prodan / Foto: Instagram @anamariaprodanreghecampf

Refuzat din toate părțile, Gigi Becali s-a reorientat rapid: un nume mare, dorit pe banca FCSB-ului

"Domnișoara cu bikini" îi răspunde lui Gică Hagi. Cuvinte greu de digerat pentru "Rege"

haindlova

FCSB, decizie finală în cazul transferului lui Octavian Popescu

FOTBAL:FCSB-PETROLUL PLOIESTI, PLAY OUT SUPERLIGA SUPERBET (24.04.2026)

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media