Ciprioții au fost ”dați pe spate” de execuția lui Vlad Dragomir. Cum l-au descris pe român
articol scris de Digi Sport22.10.2025, 09:37
Pafos a remizat pe terenul celor de la Kairat Almaty, scor 0-0, în etapa a treia a fazei principale din Liga Campionilor.
Champions League SuperLiga: U Cluj - Csikszereda, sâmbătă, 19:00, DGS 1
La Liga: Real Madrid - Real Sociedad, sâmbătă, 22:00, DGS 1
La oaspeți, Vlad Dragomir a fost intergralist și a fost foarte aproape să devină eroul ciprioților, în disputa de pe ”Almaty Central Stadium”.
Presa din Cipru, după golul anulat lui Vlad Dragomir în Kairat Almaty - Pafos 0-0: ”Jucător remarcabil”
În minutul 72, internaționalul român a șutat superb din marginea careului, mingea a intrat în poartă după ce s-a lovit de Anarbekov, dar reușita a fost anulată pentru ofsaid.
Presa din Cipru nu a rămas impasibilă după execuția lui Vlad Dragomir, a apreciat faptul că s-a luptat constant să marcheze și l-a descris pe mijlocaș drept un ”jucător remarcabil”.
”Deși erau cu un om în minus, Pafos FC a reușit să își creeze mai multe ocazii de a marca pe parcursul meciului.
Vlad Dragomir s-a făcut văzut ca un jucător remarcabil, fiind aproape de a marca în repetate rânduri.
I s-a anulat un gol pentru o poziție de ofsaid, o decizie care a sporit frustrarea echipei Pafos”, a notat presa din Cipru.
VIDEO cu golul anulat lui Vlad Dragomir, în Kairat Almaty - Pafos 0-0
Vlad Dragomir, aproape de a fi eroul lui Pafos
Vlad Dragomir a fost prima oară aproape de gol în minutul 33, când a fost servit excelent de Quina cu o pasă în fața porții, care l-a lăsat singur cu portarul advers, Temirlan Anarbekov.
Mijlocașul central român a preluat și a șutat, însă nu a reușit să-l învingă pe Temirlan Anarbekov.
Vlad Dragomir a șutat chiar în fața portarului kazah, care a resimțit puternic lovitura și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
În minutul 75, Vlad Dragomir a șutat de la marginea careului, iar mingea a izbit transversala. Din bară, balonul a sărit în spatele portarului lui Kairat, iar din el în poartă. Reușita nu a fost validată, însă, pentru un ofsaid la Vlad Dragomir.
După 0-0 cu Kairat, Pafos a ajuns la două puncte în grupa de Liga Campionilor. Campioana Ciprului a mai remizat cu Olympiacos și a pierdut cu Bayern.
Învinsă de Sporting și de Real în primele două runde, Kairat a obținut primul punct în cea mai importantă competiție intercluburi din Europa.
Clasamentul din Liga Campionilor
VIDEO cu rezumatul meciului Kairat Almaty - Pafos 0-0
Etichete: cipru , liga campionilor , vlad dragomir , pafos , presa din cipru , gol anulat vlad dragomir
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un pompier voluntar din localitatea Drăgușeni, județul Galați, a fost amendat și a rămas fără...