Exclusiv Minus 13.000.000€ pentru FCSB
articol scris de Digi Sport23.07.2025, 23:50
FCSB a pierdut la Skopje, scor 0-1, cu Shkendija (campioana Macedoniei de Nord), în manșa tur a turului doi preliminar al Champions League.
Champions League SuperLiga: Universitatea Craiova - FC Argeș, duminică, 21:30, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Oțelul, duminică, 18:30, DGS 1
Însă, campioana României poate întoarce soarta calificării în turul trei preliminar al Ligii Campionilor în meciul retur de pe Arena Națională.
- Returul dintre FCSB și Shkendija este programat miercuri (30 iulie), de la ora 20:30
Cu ocazia acestui rezultat nefavorabil înregistrat în Macedonia de Nord, Narcis Răducan (50 de ani), cel care a colaborat cu Gigi Becali (67 de ani) la FCSB în două rânduri, a scos la iveală că managementul acestei echipe nu este unul profitabil, așa cum poate multă lume ar crede.
Narcis Răducan: ”În ultimii șase ani, FCSB a fost pe minus cu 13 milioane de euro”
Narcis Răducan a adus în atenția publicului cifrele financiare pe care le-a înregistrat gruparea ”roș-albastră” în ultimii ani, iar acestea nu sunt deloc bune.
Concret, Răducan a spus, conform datelor ANAF, că FCSB a înregistrat pierderi în valoare de peste 13 milioane de euro în ultimii șase ani, deși în tot acest timp echipa lui Becali a încasat bani mulți de la UEFA pentru rezultatele bune obținute în cupele europene.
”Eu am lucrat de două ori la FCSB cu Gigi Becali și știu cum lucrează, cum se pregătesc jocurile. Sunt foarte multe lucruri care nu se știu. Drept urmare, am încercat să caut un răspuns, că e o provocare profesională să identifici o problemă care apare, în condițiile în care ai tot ce îți trebuie la dispoziție să depășești un astfel de adversar.
Am întâlnit în carieră astfel de situații. Dincolo de prima reacție, când poți să spui că nu au avut atitudine sau chef... Ok, la primul meci sau chiar la al doilea se poate spune treaba asta, dar eu cred că e mai profund.
Spuneați că managementul FCSB-ului sau al lui Gigi Becali este unul câștigător, iar el n-a intrat în faliment ca alții. Avem la dispoziție datele publice de la ANAF, care spun că în ultimii șase ani echipa a fost pe minus cu 13 milioane de euro.
O echipă care are minus 13 milioane de euro intra de mult în insolvență și probabil ajungea la faliment. E calitatea dânsului (n.r. lui Gigi Becali) că are resurse suplimentare și nu s-a ajuns la asta. Dar acest lucru nu înseamnă că nu a ajuns la o pierdere foarte mare.
Un management de succes era precum cel al echipelor din Bundesliga, care an de an sunt pe plus”, a spus Narcis Răducan, la emisiunea Digi Sport Special.
VIDEO cu declarațiile lui Narcis Răducan la emisiunea Digi Sport Special
Etichete: narcis raducan , gigi becali , fcsb , shkendija
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Autoritățile bulgare au identificat drona care s-a prăbușit și a explodat sâmbătă dimineață în...