”O recunosc”! Mesajul postat de cel găsit vinovat pentru eliminarea Barcelonei din Champions League
articol scris de Digi Sport08.05.2025, 22:47
Barcelona a fost eliminată din semifinalele Champions League, după ce a cedat scor 3-3 (3-4 d.p.) în fața lui Inter în returul jucat în Italia (catalanii au pierdut cu 6-7 la general).
Champions League Play-off Champions League: LASK - Celtic, marți, 22:00, DGS 1
Liga 2: Unirea Slobozia - Metaloglobus, marți, 19:00, DGS 1
La finalul partidei din Milano, o parte dintre fanii catalanilor au pus eliminarea din Liga Campionilor pe seama lui Ronald Araujo (26 de ani), cel de lângă care Francesco Acerbi, stoperul lui Inter, a marcat pentru 3-3 în minutul 90+3 și a dus partida în prelungiri, pe care Barcelona avea să o piardă.
La două zile distanță după ce Barcelona a fost ”trimisă acasă” de Inter, Araujo a reacționat și a postat un mesaj pe internet.
Ronald Araujo: ”Accept și recunosc greșeala. Nu am fost niciodată genul care să se ascundă”
Ronald Araujo și-a recunoscut greșeala comisă în finalul partidei, când l-a lăsat pe Acerbi să-i ia fața și să marcheze. Stoperul uruguayan al catalanilor a spus că-și asumă această eroare.
”Accept și recunosc greșeala. Nu am fost niciodată genul care să se ascundă și nu o voi face niciodată. Este dureros să fii lăsat pe dinafară, dar asta nu se termină aici. Am muncit, am luptat și am dat totul într-o serie extrem de grea. Nu a fost suficient, iar asta doare.
Dar mă simt și mândru. Mândru de această echipă, de coechipierii mei, de sigla pe care o reprezentăm. Pe parcursul acestui 2025 am arătat ca echipă și ca fani mentalitatea de învingători pe care o avem. Urmează El Clasico și vom da tot ce avem pentru a câștiga.
Noi suntem Barça și ne vom întoarce mai puternici”, a fost mesajul lui Araujo pe pagina sa oficială de Instagram.
Partida dintre Barcelona și Real Madrid este programată pe 11 mai (duminică), de la 17:15, în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România vor putea urmări partida pe aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro.
Cele mai tari meme-uri apărute după Inter - Barcelona
Galerie Foto
VIDEO Rezumat Inter - Barcelona, scor 4-3
Etichete: inter , barcelona , ronald araujo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Armata rusă se laudă cu eliminarea unui civil ucrainean neînarmat care se plimba pe bicicletă...





















