Exclusiv Semnal de alarmă pentru FCSB, înainte de ”dubla” cu Shkendija din UCL: ”Fotbalul din Macedonia a crescut!”
articol scris de Digi Sport16.07.2025, 19:06
FCSB s-a calificat în turul doi preliminar din UEFA Champions League, după 4-3 la general cu andorranii de la Inter Club d'Escaldes.
Champions League Liga Națiunilor: Turcia - Franța, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Italia - Belgia, vineri, 21:45 DGS 2
După victoria cu 3-1 din tur, FCSB a pierdut manșa secundă cu Inter Club d'Escaldes, scor 1-2.
Florin Iacob i-a avertizat pe jucătorii de la FCSB să trateze cu seriozitate dubla manșă cu Shkendija
Pentru FCSB urmează un dublu duel cu Shkendija, din Macedonia de Nord, care a câștigat dubla manșă cu The New Saints (Țara Galilor), scor 2-1 la general.
Prestația ”roș-albaștrilor” în fața formației din Andorra a lăsat un gust amar, iar cunoscutul impresar Florin Iacob a transmis că elevii lui Elias Charalambous (44 de ani) trebuie să evalueze cu mai multă seriozitate următoarea ”dublă”.
În cadrul emisiunii ”Liga Digi Sport”, agentul de jucători a avertizat că FCSB nu își mai permite o abordare superficială cu Shkendija, precum cea din duelul cu Inter Club d'Escaldes.
”Păi după meciul de aseară (n.r. marți, 15 iulie) trebuie să îi privim cu atenție pe Shkendija. Cred că nu își va mai permite FCSB-ul să joace cu atitudinea de ieri seară. Nu-și mai permit. Trebuie să fie atenți.
Eu cred că nu se pune problema să nu se califice. Shkendija ar trebui să prindă cea mai bună zi a lor, iar FCSB una foarte proastă.
Fotbalul din Macedonia a crescut. Pandev le-a ridicat nivelul. E un fel de Hagi al Macedoniei. Shkendija e o echipă cu capital privat. Comunitatea albaneză o susține.
Sarajevo e mai periculoasă pentru Craiova, decât Shkendija pentru FCSB. Echipele sunt la început la drum. Ei încearcă să compenseze prin fibra lor din spațiul ex-iugoslav.
Dar cred că amândouă (n.r. FCSB și Universitatea Craiova) sunt favorite”, a declarat Florin Iacob, în cadrul emisiunii ”Liga Digi Sport”.
Turul Shkendija - FCSB se va juca pe 22 iulie, de la ora 21:00. Returul, pe 30 iulie, de la ora 20:30
UEFA a anunțat miercuri pe site-ul oficial datele celor două meciuri dintre FCSB și Shkendija.
Astfel, turul din Macedonia, din deplasare, este programat marți (22 iulie), de la ora 21:00, și se va juca pe stadionul National Arena Todor Proeski din Skopje.
Partida retur FCSB - Shkendija va avea loc miercuri (30 iulie), de la ora 20:30, la București. Recent, FCSB a trimis solicitare la UEFA pentru a juca acest meci pe Arena Națională, însă pe site-ul forului continental apare, cel puțin pentru moment, ca locație ”Stadionul Steaua”.
FCSB transmisese la UEFA, în startul sezonului european, că va disputa în Ghencea meciurile de acasă din primele două tururi preliminare ale cupelor europene, dar asta doar pentru că nu știa că Arena Națională va fi disponibilă de la finalul lunii iulie.
La Shkendija evoluează un fost jucător al celor de la FCSB, în persoana albanezului Kamer Qaka (30 de ani). Acesta a evoluat două luni la echipa ”roș-albastră”, în perioada iulie - septembrie 2018.
- 34 de meciuri a jucat Qaka pentru Shkendija în sezonul trecut și a furnizat trei assist-uri
- 250.000 de euro este cota de piață a lui Qaka, potrivit Transfermarkt
VIDEO cu reacțiile după Inter Club d'Escaldes - FCSB 2-1
VIDEO cu Gigi Becali, după ce FCSB s-a calificat cu Inter d'Escaldes 1-2
Etichete: liga campionilor , florin iacob , fcsb , shkendija
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia ar putea desfășura în lunile următoare o operațiune militară limitată împotriva uneia dintre...