"Am jucat cărți". Ce au făcut jucătorii în vestiar două ore, cât timp Franța - Irak a fost întrerupt
articol scris de Digi Sport23.06.2026, 08:15
Meciul Franța - Irak 3-0, din etapa a doua în Grupa I de la Cupa Mondială 2026, a fost întrerupt o durată foarte lungă.
CM 2026 Media: Fotbal Club, miercuri, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal European, miercuri, 22:45, DGS 1
Duelul din Philadelphia a fost întrerupt două ore, cu aproximație, din cauza unei ploi torențiale cu descărcări electrice. Protocolul FIFA impune ca niciun fulger să nu mai fie detectat timp de 30 de minute pe o rază de 13 kilometri, ca jocul să poată fi reluat.
Galerie Foto
Jucătorii au făcut mișcare și au vorbit între ei, cât timp meciul Franța - Irak 3-0 de la Cupa Mondială 2026 a fost întrerupt
După ce partida care a durat în total circa patru ore a fost încheiată, o curiozitate a jurnaliștilor a fost ce au făcut jucătorii în vestiar pe durata unei pauze cu care nu sunt deloc obișnuiți.
"A fost o seară foarte lungă. Am petrecut mult timp așteptând. E epuizant psihic și emoțional, pentru că trebuie să îți menții concentrarea la maximum în vestiar.
Să stai în vestiar aproape două ore, în timp ce îți menții concentrarea, este ceva foarte dificil. Necesită mult efort. Jucătorii au făcut un efort uriaș, precum și cei din staff-ul tehnic", a declarat Kylian Mbappe, citat de BBC.
De asemenea, Jules Kounde a spus următoarele: "Prima dată, din moment ce nu știam ce să facem, am rămas activi. Am folosit puțin bicicleta, am făcut puțină mișcare.
Apoi, din moment ce am văzut că nu se reia meciul, am început să vorbim între noi și să râdem. Când am fost anunțați că se reia, ne-am concentrat la loc și asta a fost".
Selecționerul Didier Deschamps a tratat subiectul cu umor: "Am jucat cărți. Nu, evident, am așteptat. Ne-au tot amânat. Sincer, chiar am petrecut un timp de calitate cu jucătorii și ne-am distrat.
A fost o chestiune de siguranță. Nu te poți lupta cu ploaia și cu fulgerele. Nu m-a enervat. Au fost circumstanțe foarte speciale și sper doar că nu se vor mai repeta. A fost foarte important să nu ne asumăm niciun risc".
Clasamentul din Grupa I de la Cupa Mondială 2026
Etichete: franta , cupa mondiala , kylian mbappe , jules kounde , iraq
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că varianta cea mai probabilă de Guvern este un „Guvern...

















