S-au săturat! Istvan Kovacs a aplicat noua regulă de la Cupa Mondială și 53.000 de oameni au huiduit
articol scris de Digi Sport21.06.2026, 18:58
Istvan Kovacs (41 de ani) a debutat la Cupa Mondială. A arbitrat Tunisia - Japonia 0-4, meciul 1000 din istoria Campionatelor Mondiale.
CM 2026 SuperLiga: Petrolul - Rapid, vineri, 20:30, DGS 1
Liga 2: Chindia - CS Dinamo, vineri, 17:30, DGS 1
Ca la fiecare partidă de la această ediție de Cupă Mondială, în fiecare repriză a existat câte o pauză de hidratare, dar nu precum cele cu care lumea era obișnuită, care durau câteva zeci de secunde și care erau luate când era chiar necesar, pentru că temperaturile erau extrem de ridicate.
Pauzele de hidratare, huiduite de suporteri la Cupa Mondială
La Mondial, fiecare pauză de hidratare durează 3 minute și în presa internațională a fost numită ”pauză de încasare”, pentru că e un alt prilej găsit de americani pentru a introduce reclame la evenimentele sportive.
Suporterii au început să se sature de așa-zisele pauze de hidratare și momentele de întrerupere a jocului sunt primite cu huiduieli.
A fost cazul și la partida dintre Tunisia și Japonia. De fiecare dată când Istvan Kovacs a întrerupt meciul pentru pauzele de hidratare, cei 53.000 de suporteri prezenți pe stadionul din Monterrey au huiduit copios.
Istvan Kovacs nu a acordat niciun cartonaș galben la Tunisia - Japonia
Spre deosebire de multe alte partide, Istvan Kovacs a fost o ”prezență discretă” la partida dintre Tunisia și Japonia. Necaracteristic lui, arbitrul român nu a acordat niciun cartonaș galben!
Drept comparație, la precedentul meci de la un turneu final pe care l-a arbitrat, cel dintre Cehia și Turcia de la EURO 2024, Istvan Kovacs a acordat nu mai puțin de 17 cartonașe galbene, un record absolut pentru Campionatele Europene. A și eliminat doi jucători în acea partidă.
Istvan Kovacs, echipament special la Tunisia - Japonia
Pentru că a fost un meci special, al 1000-lea din istoria Campionatelor Mondiale, Istvan Kovacs a purtat un echipament aparte la partida dintre Tunisia și Japonia.
Istvan Kovacs a purtat un tricou roz și un șort negru, cu elemente aurii. Pe braț a avut o insignă care a amintit că este meciul cu numărul 1000 din istoria turneului final.
Galerie Foto
Etichete: japonia , istvan kovacs , tunisia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Arestarea de miercuri, la Pula, în Croația, a scafandrului ucrainean Volodimir Juravlev, suspectat...

















