Ce i-a transmis Mircea Lucescu lui Ianis Hagi, după ce a ales-o pe Alanyaspor. Cum a descris transferul în Turcia
articol scris de Digi Sport04.09.2025, 20:03
Selecționerul Mircea Lucescu (80 de ani) a vorbit la conferința de presă premergătoare partidei amicale contra selecționatei din Canada despre transferul lui Ianis Hagi (26 de ani), în Turcia.
Echipa Nationala SuperLiga: FCSB - Csikszereda, duminică, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Farul - Universitatea Craiova, duminică, 17:15, DGS 1
Hagi Jr. a ales-o, în cele din urmă, după ce a stat 3 luni liber de contract, pe Alanyaspor, formație din țara în care tatăl său a scris istorie.
Mircea Lucescu, despre transferul lui Ianis Hagi la Alanyaspor: "A ales, este excelent"
Selecționerul României a transmis că a vorbit miercuri seara (3 septembrie) cu Ianis Hagi, despre noua sa echipă și a aplăudat alegerea făcută de mijlocașul ofensiv român.
De asemenea, Mircea Lucescu a declarat că printre echipele care s-au arătat interesate de Hagi în această perioadă de mercato s-a numărat și Dinamo Kiev, însă internaționalul român nu a dat curs ofertei.
"Am vorbit cu el (n.r. cu Mircea Lucescu) aseară, e bine că a găsit echipă, ceea ce și-a dorit. La un moment dat am intervenit și eu. Am vorbit cu președinții de acolo, de la Dinamo Kiev, ei îl voiau. A ales, este excelent.
I-am spus că acum trebuie să se concentreze pe ce are de făcut, nu să se mai gândească la ce putea face. Este un campionat bun (n.r. cel din Turcia), cel mai bun după cele 5 mari. Stadioanele sunt arhipline, eu cred că a făcut o treabă bună, campionatul o să-l stimuleze, așa cum s-a întâmplat și cu alții în trecut", a declarat Mircea Lucescu, la conferința de presă.
VIDEO integral cu declarațiile oferite de Mircea Lucescu, la conferința de presă:
Anamaria Prodan i-a pus oferta pe masă, Ianis Hagi a dat răspunsul pe loc
Galerie Foto
Anamaria Prodan a dezvăluit că recent a avut o ofertă de la un club din Turcia pentru Ianis Hagi, însă mijlocașul a refuzat o mutare în Super Lig.
"Unde l-aș transfera pe Ianis Hagi? Recunosc că am avut ceva pentru el din Turcia. Nu de la Fatih Karagumruk, ci sus în clasament, dar nu a vrut", a spus Anamaria Prodan, la Pro TV.
Întrebată dacă l-ar vedea pe Ianis Hagi într-un campionat din primele cinci ligi ale Europei, Prodan a răspuns: "Mie îmi place Ianis și voi știți că nu am o iubire cu tatăl lui. Ianis, dacă nu era băiatul lui Hagi, era foarte sus. Este presiunea foarte mare și tatăl lui vrea foarte mult de la el".
Ianis Hagi își dorește să-și continue cariera în străinătate, dar deocamdată nu a primit vreo propunere care să-l convingă cu adevărat.
Pe lângă Fatih Karagumruk, fiul lui Gică Hagi a mai fost ofertat de Legia Varșovia, formația antrenată de Edi Iordănescu, dar pretențiile financiare ale internaționalului român au făcut ca mutarea să pice.
Ianis Hagi și Elena, părinți pentru prima dată
Galerie Foto
La 26 de ani, Ianis Hagi a devenit pentru prima dată tată.
Elena, soția internaționalului român, a născut astăzi, 20 august 2025, la Spitalul Clinic Sanador, un băiețel.
Copilul Elenei și al lui Ianis Hagi a primit nota 10 la naștere.
Etichete: mircea lucescu , ianis hagi , transfer ianis hagi , alanyaspor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Creează, performează și stârnește reacții puternice. Lolita Cercel, O artistă AI, este admirată...

























































































































































