Nimic despre Gică Hagi! Ce a postat Ianis Hagi, în ziua în care tatăl său a devenit selecționerul României
articol scris de Digi Sport21.04.2026, 08:43
Gică Hagi (61 de ani) a fost ales pentru a doua oară selecționer al României.
Echipa Nationala Rugby: Fiji - Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Rugby: Africa de Sud - Scoția, sâmbătă, 18:30, DGS 1
Gică Hagi a fost prezentat oficial ca noul selecționer al României. Fostul mare internațional preia postul de la Mircea Lucescu.
Ianis Hagi nu a postat nimic despre numirea lui Gică Hagi
Galerie Foto
Luni, 20 aprilie, Gică Hagi a fost prezentat oficial la naționala României. Chiar dacă evenimentul a avut loc undeva în jurul prânzului, Ianis Hagi nu a postat nimic despre asta până la finalul zilei.
În schimb, Ianis Hagi a distribuit mai multe fotografii cu fiul său, care a împlinit 8 luni.
Ianis și Gică Hagi au mai lucrat împreună la Viitorul Constanța, iar actualul fotbalist a avut un randament bun. Acum, cei doi urmează să colaboreze din nou, de această dată la naționala României.
Cifrele lui Ianis Hagi cu Gică Hagi antrenor
Ianis Hagi a fost lansat în fotbalul profesionist chiar de către Gică Hagi, la Viitorul, actuala Farul. Sub comanda tatălui său, actualul jucător de la Alanyaspor a strâns 92 de meciuri, a marcat 24 de goluri și a dat 16 pase decisive.
Acum, Ianis și Gică Hagi vor lucra din nou. Jucătorul este o prezență constantă la naționala României în ultimii ani, iar la precedentele acțiuni cu Mircea Lucescu selecționer a fost inclusiv căpitanul echipei.
Rămâne de văzut cum va fi gesionată relația dintre Ianis și Gică Hagi la naționala României. În 2020, "Prințul" spunea că, pe terenul de fotbal, există doar legătura obișnuită dintre un antrenor și un jucător.
"Este o relaţie de la jucător la antrenor. Atât timp cât sunt la baza sportivă, la antrenament sau pe terenul de joc, este respectul între jucător şi antrenor şi trebuie să fac tot ce mi se transmite. Când nu fac bine, suport consecinţele. E o relaţie normală, eu încerc să dau totul pentru echipa mea.
Normal că vorbesc cu el şi înainte şi după meciuri, e o relaţie tată-fiu, vorbesc cu toată familia. Mă ajută înainte de meci, îmi spune despre adversari. El se uită la foarte multe meciuri şi mă mai ajută şi el cu nişte scheme.
Acum am crescut şi eu, înţeleg şi eu fotbalul, ştiu minusurile şi plusurile adversarilor, dar când vorbesc cu tata mereu mă ajută", spunea Ianis Hagi, în 2020, într-un interviu acordat site-ului uefa.com.
Gică Hagi a făcut anunțul despre Ianis Hagi, după ce a revenit ca selecționer
La conferința de presă, Gică Hagi a dezvăluit că nu va urma o reconstrucție la echipa națională și a afirmat că fiul său este unul dintre căpitanii echipei.
"Nu există moment zero. Nu va fi nimic, practic criteriile de selecție vor fi jucătorii experimentați internațional și jucătorii care sunt cei mai buni din România. Grupul e făcut, e construit, acea calificare la europene a fost foarte importantă.
Știți că mie îmi place să mă uit și la jucătorii foarte-foarte tineri, foarte talentați. Dar, rămân primele două criterii: jucătorii cu experiență internațională și cei mai buni din țară.
Ianis nu mi-a dat niciunul mesaj. Mesajul poate să vină de acum încolo. El vede acum că am semnat. Ianis e unul dintre jucătorii experimentați ai echipei și, bineînțeles, unul dintre căpitanii echipei.
Liderii echipei vor fi căpitanii, care o să fie mai mulți. Liderii trebuie să o arate în teren. Sperăm să avem cât mai mulți. O să vorbim și despre căpitani, avem timp. ", a spus Gică Hagi, în conferința de prezentare la națională.
Etichete: gica hagi , romania , echipa nationala , ianis hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Iranul a organizat o procesiune funerară extravagantă, care a durat o săptămână, pentru a-l jeli pe...









































































