Turcii au vorbit despre România lui Mircea Lucescu și au folosit cuvinte dure
articol scris de Digi Sport26.03.2026, 12:11
Turcia și România se întâlnesc în această seară, de la ora 19:00, în semifinala barajului pentru Cupa Mondială 2026, partidă care va avea loc la Istanbul pe Beșiktaș Park.
Echipa Nationala Fotbal: Olanda - Norvegia, vineri, 21:45, DGS 1
Elite League U20: România - Polonia, vineri, 17:30, DGS 1
În ziua disputei, jurnaliștii turci au scris în avancronica meciului despre România, iar aceștia au transmis că naționala lui Lucescu evoluează într-un mod urât, cu faulturi, trageri de timp și proteste. De aceea, turcii au transmis că echipa lui Vincenzo Montella nu trebuie să intre în acest joc, deoarece ar avea numai de pierdut.
Jurnaliștii turci, despre România: ”Faulturi intenționate și dure, trageri de timp, proteste greu de înțeles chiar și la faulturi evidente...”
”O echipă a lui Mircea Lucescu joacă într-un mod enervant, mai ales când evoluează în deplasare. Faulturi intenționate și dure, trageri de timp, proteste greu de înțeles chiar și la faulturi evidente... Toate acestea și încă multe altele se regăsesc într-o echipă antrenată de Lucescu.
În plus, atunci când nu este favorită, trebuie să încetinească jocul, să-l scoată din ritmul lui normal și să-și irite adversarii pentru ca aceștia să nu poată evolua la nivelul lor obișnuit. Trebuie să ne concentrăm pe propriul nostru joc timp de 90 de minute, fără să ne enervăm și fără să cădem în capcana provocărilor”, au scris jurnaliștii de la Aksam.
Partida Turcia-România se va juca joi (26 martie), la ora 19:00, și va putea fi urmărită în regim LIVE TEXT pe site-ul digisport.ro, cât și în aplicația Digi Sport, de abonații Digi România. Ulterior, duelul Turcia - România va putea fi urmărit și la Digi Sport 1, vineri dimineață, de la ora 01:45. Dacă se va impune, România va mai juca un meci, cu învingătoarea duelului Slovacia - Kosovo, tot în deplasare, pe 31 martie.
Conform Football Meets Data, Turcia este văzută cu 84% șanse să se impună în fața României. FMD preconizează următoarele finale în play-off: Țara Galilor - Italia / Ucraina - Polonia / Slovacia - Turcia și Cehia - Danemarca. Rămâne de văzut în ce măsură se vor respecta calculele respective.
Echipele probabile la Turcia - România, meciul din semifinalele barajului pentru Cupa Mondială
- Turcia (4-2-3-1): Cakir - Muldur, Bardakci, Kaplan, Kadioglu - Calhanoglu, Kokcu - Yilmaz, Guler, Yildiz - Akturkoglu
- România (4-2-3-1): Radu - Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu - R. Marin, Dragomir - Man, Hagi, Mihăilă - Bîrligea
Etichete: turcia , mircea lucescu , turcia-romania , baraj cupa mondiala , baraj cm 2026
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În urma unui atac asupra orașului Bandar Abbas, situat în apropierea Strâmtorii Ormuz, a murit...