Un singur jucător! FIFA a numit ”factorul X” al României, chiar înainte de barajul cu Turcia
articol scris de Digi Sport25.03.2026, 10:48
Turcia - România, semifinala barajului pentru Cupa Mondială 2026, este programată joi, 26 martie, de la ora 19:00, și va putea fi urmărită în format live text pe site-ul pe digisport.ro.
Echipa Nationala Fotbal: Olanda - Norvegia, vineri, 21:45, DGS 1
Elite League U20: România - Polonia, vineri, 17:30, DGS 1
Înaintea confruntării de la Istanbul de pe Beșiktaș Park, cei de la FIFA au scris pe site-ul oficial câteva cuvinte despre meci, iar duelul de la distanță evidențiat a fost cel dintre Kenan Yildiz, starul lui Juventus, și Dennis Man de la PSV, identificat drept ”factorul X”.
Dennis Man, identificat drept ”factorul X” al României, înainte de barajul cu Turcia pentru CM 2026
Galerie Foto
”Senzația din Turcia, Yildiz, a continuat să se dezvolte într-un ritm amețitor. La doar 20 de ani, atacantul lui Juventus impresionează prin viteză, abilitatea de a dribla și precizia la finalizare, fiind un coșmar pentru orice apărare.
Și România are un factor X în lot. Dennis Man a fost o piesă importantă în parcursul lui PSV Eindhoven către titlul din Eredivisie în acest sezon și a câștigat premiul pentru jucătorul lunii februarie. El aduce creativitate și capacitate de pătrundere pe partea dreaptă”, a transmis FIFA.
- Citește și: Gazzetta dello Sport a prezis scorul exact la Turcia - România, barajul pentru Cupa Mondială 2026
Dennis Man a confirmat așteptările celor de la PSV, care au plătit 8,5 milioane de euro pentru a-l transfera de la Parma în august 2025. În cele 32 de partide disputate în tricoul campioanei Olandei, fotbalistul de bandă dreaptă a marcat de 10 ori și și-a trecut în cont șase assisturi. Astfel, românul are o medie de un gol/assist la două meciuri.
- 13 milioane de euro este cota de piață a lui Man, conform site-ului de specialitate transfermarkt.
Echipele probabile din Turcia - România:
Man nu are cum să lipsească din formula de start a lui Mircea Lucescu la Istanbul. Cel mai probabil, partenerii săi din atac vor fi Daniel Bîrligea și Valentin Mihăilă.
Turcia (4-2-3-1): Cakir - Celik, Bardakci, Kaplan, Kadioglu - Calhanoglu, Kokcu - Yilmaz, Guler, Yildiz - Gul
Selecționer: Vincenzo Montella
România (4-2-3-1): Aioani/Radu - Rațiu, Drăgușin, Ghiță, Bancu - R. Marin, Dragomir - Man, Hagi, Mihăilă - Bîrligea
Selecționer: Mircea Lucescu
Etichete: turcia-romania , baraj cupa mondiala , dennis man , baraj cm 2026 , factorul x
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În urma unui atac asupra orașului Bandar Abbas, situat în apropierea Strâmtorii Ormuz, a murit...






