Erik ten Hag a fost întrebat despre Cristiano Ronaldo și a rostit câteva cuvinte
articol scris de Digi Sport01.01.2023, 13:23
Cristiano Ronaldo (37 de ani) a semnat cu Al-Nassr la puțin peste o lună de la despărțirea de Manchester United.
Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
După victoria cu Wolverhampton, 1-0, Erik ten Hag, antrenorul lui Manchester United, care nu a avut deloc o relație apropiată cu fotbalistul portughez, a fost întrebat despre transferul lui Cristiano Ronaldo la Al-Nassr.
Erik ten Hag a refuzat să comenteze mutarea lui Cristiano Ronaldo
După ce a auzit întrebarea, Erik ten Hag s-a rezumat la a spune: ”Nu vorbesc despre trecut. Haideți să vorbim despre viitor”.
Relația lui Cristiano Ronaldo cu Erik ten Hag a fost una glacială în lunile pe care le-au petrecut împreună la Manchester United. Totul s-a ”rupt” încă din primele zile, când portughezul a anunțat că nu va face pregătirea de vară cu echipa, pentru că i-a murit copilul nou-născut. Deși Cristiano Ronaldo avea toate motivele să ceară să fie învoit, Erik ten Hag nu a fost mulțumit de situație.
După revenire, Cristiano Ronaldo a fost ținut mai mult rezervă de Erik ten Hag și portughezul chiar a refuzat să intre pe teren în finalul meciului cu Tottenham și a plecat din stadion, moment în care a devenit clar faptul că între jucător și antrenor nu există cale de reconciliere.
Cristiano Ronaldo: ”Nu-l respect pe Ten Hag”
Înainte să-și rezilieze contractul cu Manchester United, în cadrul interviului ”incendiar” pe care i l-a acordat lui Piers Morgan, Cristiano Ronaldo a vorbit despre Erik ten Hag deloc în termeni laudativi.
”Nu îl respect pe Ten Hag pentru că nici el nu mă respectă. Clubul a încercat să mă forţeze să plec. Nu doar managerul, dar şi alte persoane de la club. Mă simt trădat. Am simţit că unii oameni nu m-au vrut aici”, spunea Cristiano Ronaldo.
Etichete: cristiano ronaldo , manchester united , al nassr , erik ten hag
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova, Alexandr Stoianoglo, a ajuns să fie...