Kylian Mbappe va ajunge față în față cu Vinicius și a fost avertizat deja: ”Îl afectează? Probabil că da”
articol scris de Digi Sport19.03.2026, 18:37
Kylian Mbappe (27 de ani) a revenit la Real Madrid în victoria cu Manchester City, scor 2-1, în returul optimilor de finală din Champions League.
Fotbal International SuperLiga: Farul - Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1
SuperLiga: Csikszereda - Univ. Craiova, duminică, 18:00, DGS 1
Chinuit mai multe săptămâni de o accidentare la genunchi, Mbappe a fost convocat acum și la naționala Franței pentru meciurile de pregătire în vederea Cupei Mondiale din 2026.
Kylian Mbappe a revenit la naționala Franței și a fost avertizat de Didier Deschamps
Inițial, presa din Spania anunța că dacă Mbappe nu va evolua în niciun meci înainte de pauza echipelor naționale, Real Madrid ar urma să refuze o posibilă convocare la prima reprezentativă a Franței, care va disputa două amicale la finalul lunii.
Primul meci de pregătire al Franței este chiar împotriva Braziliei, unde joacă mai mulți fotbaliști de la Real Madrid, inclusiv Vinicius. În acest context, selecționerul Didier Deschamps a transmis că Mbappe ar putea să joace doar contra Braziliei pentru a fi protejat.
”Din momentul în care a fost stabilit și respectat un protocol, totul s-a desfășurat conform planului. A fost disponibil pentru meciul împotriva lui Manchester City, unde a jucat 25 de minute...
Are un meci important duminică împotriva lui Atlético și se așteaptă să joace în acel meci, deși nu vreau să mă pun în pielea lui Alvaro Arbeloa, așa că în ceea ce privește accidentările, protocolul a fost respectat.
Am fost în contact regulat cu Kylian. Nu a fost nicio obligație să-l sun, chiar dacă am auzit că vine aici din motive de marketing. Kylian este Kylian, are un impact, dar a vrut să fie aici cu noi ca jucător. Voi vorbi din nou cu el după derby.
E clar că sunt două meciuri în trei zile, cu o diferență de fus orar, și voi avea timp să le dau tuturor timp de joc. Îl afectează asta pe Kylian? Probabil că da.”, a spus Deschamps, potrivit Marca.
Naționala Franței are două programate două amicale înainte de Cupa Mondială
Prima reprezentativă a Franței va disputa două amicale la finalul lunii martie. Primul dintre ele va fi cu Brazilia, pe 26 martie, iar al doilea va fi contra Columbiei.
La Cupa Mondială, turneul care va avea loc în vară în SUA, Canada și Mexic, naționala Franței va evolua în Grupa I, alături de Senegal, Norvegia și învingătoarea barajului Irak - Bolivia / Surinam.
Etichete: franta , didier deschamps , brazilia , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina „să aibă un nou...