Motivul real pentru care Steven Gerrard a fost de acord ca Ianis Hagi să fie vândut de Rangers
articol scris de Digi Sport01.05.2021, 09:03
Vestea că Rangers este dispusă să renunţe la Ianis Hagi (22 de ani) i-a luat prin surprindere pe susţinătorii fotbalului din România.
SuperLiga: CFR - Poli Iași, sâmbătă, 19:00, DGS 1
SuperLiga: Oțelul - Universitatea Craiova, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Câştigător al unui titlu aproape istoric cu Rangers, după purgatoriul traversat de echipă în drumul din ultima ligă până în fruntea fotbalului scoţian, Ianis este foarte iubit de fani şi s-a aflat printre protagonişti.
A avut mereu parte de susţinerea lor când Steven Gerrard l-a ţinut rezervă, iar vârsta românului face din el un fotbalist de mare viitor. Aşa că cedarea lui este privită ca o surpriză.
Sevilla, Lazio şi Roma au aflat că pot gândi un astfel de transfer, aşa că se fac fel de fel de calcule. 10 milioane de euro ar costa Ianis Hagi, ceea ce ar aduce şi un profit extraordinar clubului după ce anul trecut s-au plătit 3,4 milioane de euro.
Motivul real pentru care Rangers vrea să-l vândă pe Ianis Hagi
La Rangers, Ianis Hagi are cifre foarte bune. Sunt oarecum similare cu cele de la Viitorul pe vremea când lumea îl vedea drept liderul incontestabil al echipei.
- 55 de meciuri, 10 goluri şi 14 pase decisive are Ianis Hagi la Rangers.
- La Viitorul lui Gică Hagi, Ianis are 95 de jocuri, 24 de goluri şi 14 pase decisive
„Având în vedere că Rangers nu este dispusă să cheltuiască o sumă imensă de bani în această vară, Hagi pare a fi jucătorul pe care îl poate vinde cel mai ușor, fără ca plecarea lui să aibă un impact asupra echipei.
În mod clar, într-o lume ideală Steven Gerrard ar trebui să păstreze un jucător atât de talentat, însă el a început ca titular doar de 20 de ori în acest sezon. Pentru a face rost de bani, este greu de crezut că Hagi ar fi o pierdere la fel de mare precum Ryan Kent sau Alfredo Morelos”, a scris Give Me Sport, citat de spotmedia.
Etichete: ianis hagi , hagi roma , hagi sevilla , hagi rangers
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O jurnalistă din Rusia a fost interogată de polițiști imediat după ce i-a pus o întrebare incomodă...