Se pregătește revenirea lui Radu Drăgușin! Anunțul făcut la 6 luni de la accidentarea gravă
articol scris de Digi Sport14.07.2025, 16:29
La finalul lunii ianuarie din 2025, Radu Drăgușin (23 de ani) s-a accidentat grav într-un meci al celor de la Tottenham din cupele europene.
Fotbal International SuperLiga: U Cluj - Csikszereda, sâmbătă, 19:00, DGS 1
La Liga: Real Madrid - Real Sociedad, sâmbătă, 22:00, DGS 1
Radu Drăgușin a fost diagnosticat cu ruptură de ligamente încrucișate și a ieșit din circuit pentru lungă perioadă de timp. În februarie, fotbalistul român a suferit prima sa operație la o clinică din Anglia și a început recuperarea imediat, cu speranța că se va întoarce cât mai repede posibil.
Drăgușin revine cel mai devreme la finalul lunii august
Radu Drăgușin va rata startul noului sezon din Premier League, însă este așteptat înapoi pe gazon încă din primele etape. Potrivit spuselor lui Florin Manea, agentul său, internaționalul român va reveni pe gazon cel mai devreme la finalul lunii iulie.
În prezent, starea lui Drăgușin este una foarte bună, însă revenirea acestuia se va face doar în momentul în care medicii vor fi convinși că nu există riscul unei recidive.
"Intră pe teren la sfârșitul lui august, începutul lui septembrie. Este bine deja. E chiar înainte cu recuperarea. L-au controlat cei de acolo (n.r. de la Tottenham). Se antrenează pe teren, nu în sală, deja e cu mingea.
Încă nu este cu echipa, pentru că echipa are și jocuri. Riscul este să nu facă vreo recidivă, pentru că trebuie să se sudeze bine acel ligament. Și atunci, la jocuri, la ruperi de ritm, este un pic periculos.
Trebuie să așteptăm să se vindece, să se prindă bine acel ligament. Acesta este singurul risc. Nu ne grăbim", a spus Florin Manea, potrivit Canal 33.
Florin Manea a dat lovitura după transferul lui Tottenham: ”Peste 3 milioane de euro”
Florin Manea (45 de ani), agentul său, a oferit cele mai noi detalii legate de starea actuală de sănătate a internaționalului român.
”Fizic e mult mai puternic, sunt convins că va ieși mai puternic din treaba asta cu accidentarea”, a spus Manea, prezent în studioul emisiunii Liga DigiSport.
Printre altele, agentul FIFA a spus că și pentru el transferul lui Drăgușin a reprezentat o mare lovitură. Manea nu a spus concret ce bonus va încasa de pe urma tranzacției, dar a lăsat de înțeles că suma va fi una de peste trei milioane de euro.
Etichete: tottenham , florin manea , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un pompier voluntar din localitatea Drăgușeni, județul Galați, a fost amendat și a rămas fără...