Ultima lovitură din mercato: Real Madrid ”a închis” cu 219.000.000 €!
articol scris de Digi Sport02.09.2026, 17:10
Pe 1 septembrie, ultima zi de mercato din marile campionate ale lumii, Real Madrid a reușit să mai încaseze bani de pe urma jucătorilor din academie, La Fabrica, așa cum s-a întâmplat pe tot parcursul verii.
La Liga Cupa României: FC Argeș - FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1
Cupa României: Sporting Liești - Dinamo, miercuri, 19:00, DGS 1
Real Madrid îl vindea pe Andres Chema, mijlocaș defensiv de 21 de ani, la VfB Stuttgart în vara anului 2025 pentru 14 milioane de euro, sumă achitată pentru 50% din drepturile federative. După un sezon petrecut în Bundesliga unde a fost titular de drept (41 de meciuri, patru goluri, două assisturi), fotbalistul spaniol a prins o nouă mutare.
Andres Chema, vândut de VfB Stuttgart! Real Madrid a încasat 11 milioane de euro din transfer și a ajuns la 219 milioane de euro numai de pe urma jucătorilor din academie
Conform jurnalistului Fabrizio Romano, care citează Sky Sports, Chema a fost cumpărat de Brighton pentru 22 de milioane de euro și a trecut cu bine vizita medicală. Din total, jumătate va ajunge în conturile lui Real Madrid.
Chem are o cotă de piață de 20 de milioane de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt. La un moment dat s-a vorbit chiar de repatrierea sa pe ”Bernabeu”, fiind un mijlocaș defensiv pe profilul lui Rodri. De asemenea, datorită stilului și fizicului său, dar și a cetățeniei spaniole, jucătorul este poreclit ”Mini-Rodri”.
Chema ar putea fi adversarul Universității Craiova în faza ligii UEFA Conference League, în cazul în care va fi folosit de către antrenor. Cele două echipe se întâlnesc în etapa a patra, pe Amex Stadium, 26 noiembrie, ora 19:45, în direct pe Digi Sport 1.
Astfel, ”Galacticii” au ajuns la 219 milioane de euro de pe urma jucătorilor din academie pe care i-a vândut în vară sau care au fost cedați ulterior de echipele care le dețineau doar 50% din drepturi, așa cum este cazul lui Chema.
Prin cele 219 milioane de euro, Real Madrid aproape și-a scos investiția din transferuri. A plătit 225 de milioane de euro pe:
- Yan Diomande (125 de milioane de euro)
- Marc Cucurella (55 de milioane de euro)
- Carlos Espi (25 de milioane de euro)
- Denzel Dumfries (20 de milioane de euro)
- Ibrahima Konate (liber de contract)
- Bernardo Silva (liber de contract)
Cum a obținut Real Madrid 219 milioane de euro din vânzările jucătorilor din academie
- 60 de milioane de euro din transferul lui Nico Paz la Como
- 42 de milioane de euro din transferul lui Gonzalo Garcia la Fulham
- 20 de milioane de euro din transferul lui Víctor Muñoz la Liverpool
- 15 milioane de euro din transferul lui Mario Gila la AC Milan
- 15 milioane de euro din transferul lui Álvaro la Bournemouth
- 12,5 milioane de euro din transferul lui Álex Jiménez la Bournemouth
- 11 milioane de euro din transferul lui Andres Chema la Brighton
- 10 milioane de euro din transferul lui Jacobo Ortega la Strasbourg
- 10 milioane de euro din transferul lui César Palacios la Fulham
- 8 milioane de euro din transferul lui Víctor Valdepeñas la Fiorentina
- 8 milioane de euro din transferul lui Manuel Angel la Fulham
- 4 milioane de euro din transferul lui Fran García la Real Betis
- 3,5 milioane de euro din transferul lui Mario Martín la Getafe
Etichete: real madrid , transfer , brighton , andres chema
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, ca răspuns la avertismentul lui Volodimir Zelenski...