Alexandru Dobre ar putea pleca de la Rapid
articol scris de Digi Sport23.09.2025, 13:38
În vârstă de 27 de ani, Alexandru Dobre a ajuns la Rapid în octombrie 2024, liber de contract.
SuperLiga SuperLiga: Oțelul Galați - UTA Arad, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: FC Argeș - CFR Cluj, vineri, 20:30, DGS 1
Fotbalistul s-a adaptat rapid în Giulești și chiar a devenit căpitanul echipei. Mai mult decât atât, Alexandru Dobre l-a impresionat și pe Mircea Lucescu și a fost convocat la naționala României.
Dan Șucu vrea să-l ducă pe Alexandru Dobre la Genoa
Evoluțiile lui Alexandru Dobre l-au impresionat pe Dan Șucu, iar patronul Rapidului vrea să-i facă transferul la celălalt club pe care îl deține. Concret, jucătorul ar putea ajunge la Genoa în următoarea fereastră de transferuri, susține AS.ro.
La Genoa mai evoluează un alt român, Nicolae Stanciu. Reamintim că Alexandru Dobre a fost dorit de Legia în această vară, însă Rapid a cerut 4 milioane de euro, iar clubul antrenat de Edi Iordănescu s-a retras de la negocieri.
1,8 milioane de euro este cota de piață a lui Alexandru Dobre, potrivit Transfermarkt.com.
Alexandru Dobre s-a certat cu un suporter, după eșecul din Giulești
Suporterii giuleșteni i-au huiduit și fluierat pe jucători încă de la pauză, iar nemulțumirile au fost și mai mari după fluierul final. Cei din galerie au strigat "Afară din Giulești" și chiar i-au înjurat pe elevii lui Costel Gâlcă, deși a fost doar primul eșec al sezonului.
Dacă ceilalți nu au dorit să le răspundă suporterilor, Alexandru Dobre a luat atitudine și s-a dus la margine, unde a avut un dialog tensionat cu un suporter, care nu poate fi redat integral.
Printre altele, căpitanul Rapidului i-a spus la un moment dat: "Bă, noi ne chinuim aici... Vii tu să ne înjuri, mă?".
Apoi, la flash-interviu, atacantul de 27 de ani a spus următoarele despre cele întâmplate:
”E o discuție pe care am avut-o pentru că suporterii trebuie să fie alături de echipă. Nu se termină lumea aici, este o înfrângere.
Fiți alături de noi! Acum, ce facem, ne înjurăm? Ori ești suporter de rezultat, ori ești alături de noi?”.
Etichete: rapid , transfer , genoa , alexandru dobre
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ministerul de Interne a anunțat că va organiza săptămâna viitoare, pe 22 aprilie, o dezbatere...