"Bun transfer, domnule Șucu". Marian Iancu a pus "paie pe foc" după decizia controversată a lui Istvan Kovacs
articol scris de Digi Sport15.03.2026, 20:48
Rapid s-a impus cu 3-2 în fața celor de la Dinamo, în prima etapă din play-off-ul SuperLigii.
SuperLiga Europa League: Celta Vigo - Freiburg, joi, 19:45, DGS 1
Europa League: Nottingham Forest - Porto, joi, 22:00, DGS 1
Derby-ul dintre cele două rivale a generalizat un scandal uriaș, iar Istvan Kovacs a fost în centrul atenției. Dinamo a reclamat un fault la Alexandru Musi, însă centralul din Carei a lăsat jocul să continue și Rapid a egalat pe tabelă.
Marian Iancu: "Nu credeam să ajung vreodată să vă laud"
Marian Iancu este unul dintre cei mai puternici contestatari la adresa lui Dan Șucu. Fostul finanțator de la Poli Timișoara a intervenit imediat după derby-ul cu Dinamo, așa cum era de așteptat.
Marian Iancu a folosit o fotografie cu Istvan Kovacs în tricoul Rapidului și a scris un mesaj ironic cu referire la decizia din minutul 67.
"Bun transfer, domnule Șucu. Nu credeam să ajung vreodată să vă laud. Felicitări. Data viitoare când o să auziți că ne arbitrează Kovacs, mergeți urgent la meciul celor de la Genoa. Va fi măcel. Sigur ne vom mai lovi de el în acest play-off", a scris Marian Iancu, pe Facebook.
Ionuț Lupescu a intervenit după scandalul de la Rapid - Dinamo: "De ce avem VAR în România?"
Fostul mare internațional român a transmis în direct la Digi Sport că nu înțelege de ce nu s-a intervenit din camera VAR pentru această fază. De asemenea, Ionuț Lupescu le-a adresat o întrebare grea șefilor FRF și CCA: Ce vor face în cazul în care România va pierde cu Turcia în barajul de calificare la Cupa Mondială, în urma unei astfel de faze?
"E greu de spus acum, Dinamo a pierdut un meci, dar Rapid nu a fost mai bună. Asta nu înseamnă că Rapid nu merită să fie unde este acum. Am văzut și eu ce s-a întâmplat ieri (n.r. 14 martie) și nu pot să-mi explic ce a fost cu arbitrajul. Întrebarea mea este de ce avem VAR în România. Aș vrea să-i întreb (n.r. pe șefii FRF și CCA): Dacă o să pierdem o calificare cu Turcia, în urma unei decizii cum a fost aseară?
Golul anulat al lui Dinamo din meciul de pe Arenă, faza a fost asemănătoare... Nu mai înțelegi când a fost fault. A fost analiză VAR la toate golurile, numai la cel de 2-2 nu a fost nicio analiză. Nu înțeleg de ce. Dacă l-ar fi văzut la TV ar fi văzut ceea ce am văzut toți. Nu înțeleg de ce VAR nu a intervenit, nu văd de ce avem în România. Este clar că se influențează lucrurile în fotbalul românesc în ultimele 3-4 săptămâni.
Dacă Istvan Kovacs ar fi văzut faza la TV ar fi dat fault, eu așa cred. Nu zic asta că a fost Dinamo. Rapid merită să fie pe primul loc. Mă întreb ce fac oamenii responsabili dacă peste 10 zile (n.r. 26 martie) pierdem o calificare la Istanbul, cu o fază asemănătoare.
Ce se va întâmpla dacă la Istanbul pierdem calificarea pentru un astfel de gol? Vreau să văd atunci ce fac conducătorii fotbalului român, cei de la CCA și ce va face Mircea Lucescu, mai ales că are și alte probleme", a declarat Ionuț Lupescu, în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal.
În camera VAR s-au aflat Cătălin Popa și asistentul Stelian Slabu.
Etichete: rapid , dinamo , marian iancu , istvan kovacs , superliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mii de oameni au ieșit în stradă pentru italianul de 47 de ani, ucis de români în bătaie, în fața...