Craiova l-a cucerit pe Pigliacelli. Afirmaţii superbe în presa italiană: "Mi s-a deschis o lume nouă"
04.09.2018, 11:50Mirko Pigliacelli, care a impresionat în scurta perioadă de când se află la Universitatea Craiova, a declarat în presa italiană că se simte foarte bine la formaţia din Bănie.

Liga 1: U Craiova 1948 - Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1
Liga 2: Oțelul - Steaua, joi, 20:00, DGS 1
"Din fericire, nu mi-a trebuit mult ca să le intru la inimă oamenilor, mă simt foarte bine. Vreau să obţinem maximum. Obiectivul este clasarea în primele trei. Suntem o echipă competitivă, lumea ne urmăreşte peste tot. Sunt toate condiţiile pentru a reuşi", a declarat Pigliacelli, citat de portalul TuttoMercatoWeb.
Pigliacelli a mărturisit că singura dificultate a întâmpinat-o când a plecat din Italia: "M-am gândit: 'OK, cum o să vorbesc acum?' Apoi am sosit la Craiova şi mi s-a deschis o lume nouă. E un spectacol. Iar staff-ul tehnic e italian. Studiez şi engleza, pentru a reduce diferenţele".
Mirko Pigliacelli, fost internaţional de juniori şi tineret, a fost format ca portar la AS Roma, după care a mai trecut pe la Parma, Sassuolo, Pescara, Reggina, Frosinone, Pro Vercelli şi Trapani.
"Pentru tot ce trăiesc în această perioadă, mă simt minunat la Craiova. Aici am avut şansa de a încerca lucruri pe care în Italia nu le-am mai trăit. Stadion plin la toate meciurile, Europa League... Azi nu mă gândesc să mă întorc în Italia", a spus goalkeeperul de 25 de ani.
AGERPRES
Etichete: liga 1 , u craiova , mirko pigliacelli , pigliacelli craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Ana Morodan, o cunoscută influenceriță în mediul online, a fost reținută marți seară, după ce a...