Cristiano Bergodi n-are dubii, după ”U” Cluj - FC Argeș 3-1: ”100%. Să fim serioși”
articol scris de Digi Sport03.02.2026, 20:47
”U” Cluj a învins-o cu 3-1 pe FC Argeș în etapa a 25-a din SuperLigă și a făcut un pas important către play-off.
SuperLiga SuperLiga: Farul - Dinamo, miercuri, 20:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - CFR Cluj, miercuri, 18:00, DGS 1
După meci, Cristiano Bergodi a transmis că rezultatul i se pare complet meritat și a calculat că ”U” Cluj ar mai avea nevoie de 5 puncte în ultimele 5 runde pentru a intra în play-off.
Reacția lui Cristiano Bergodi, după ”U” Cluj - FC Argeș 3-1
Chiar dacă ”U” Cluj s-a apropiat la patru puncte de liderul Craiova, Cristiano Bergodi nu crede că echipa sa se poate bate la titlu.
”Sunt foarte mulțumit, vreau să-i felicit pe jucători, au făcut un meci bun. Am întâlnit o echipă bună, agresivă. Am un grup unit și un grup de jucători competitivi.
Argeșul nu a cedat nimic, la golul lor ne-am speriat puțin. Păcat că am luat un gol, aveam o serie lungă fără gol primit, dar e bine că am câștigat, e un rezultat meritat 100%.
Să fim serioși, nu e că putem să ne gândim la titlu. Suntem la patru puncte. Știam că e un meci important, că putem depăși Argeșul, care este o surpriză plăcută a sezonului. Am bătut și e bine. Cred eu că mai avem nevoie de 4-5 puncte pentru a intra în play-off, la cum se comportă celelalte. Am făcut un pas foarte important pentru play-off.
E un meci foarte frumos cu CFR, un derby, o partidă aparte, sunt orgolii, e rivalitate. Întâlnim o echipă bună, care a recuperat puncte, a jucat, a câștigat și acum luptă pentru play-off. Va fi un meci foarte dificil”, a declarat Cristiano Bergodi.
VIDEO cu reacția lui Cristiano Bergodi:
VIDEO Rezumat ”U” Cluj - FC Argeș 3-1 (Macalou 12, 84, Stanojev 64 / Sierra 66)
Clasamentul din SuperLigă
Etichete: cristiano bergodi , u cluj fc arges
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia își extinde infrastructura militară în apropierea frontierei cu Finlanda, acțiuni care pot...