Dinamo - Rapid 0-0. Pas greșit al giuleștenilor în cursa pentru Europa! Gazdele au cerut un penalty
12.05.2025, 22:59
Media: Liga Digi Sport, vineri, 19:00, DGS 1
Media: Digi Sport Special, vineri, 21:00, DGS 1
Dinamo a remizat cu Rapid, scor 0-0, pe Arena Națională, în derby-ul etapei a 8-a din play-off-ului SuperLigii.
- Partida dintre Dinamo și Rapid a fost în direct la Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România au mai putut urmări partida pe aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro.
Dinamo - Rapid 0-0, în etapa a 8-a a play-off-ului! Giuleștenii, pas greșit în drumul spre Europa. Gazdele au avut o bară și au cerut un penalty
Dinamo a dominat prima parte a meciului cu Rapid. Pop, Selmani, Milanov și Cîrjan au ratat pe rând ocazii.
În partea a doua, Claudiu Petrila a semnat singurul șut pe spațiul porții din partea Rapidului, în minutul 48. Apoi, cei de la Dinamo au trecut din nou în ofensivă.
Cătălin Cîrjan a nimerit bara transversală în minutul 75. Apoi, șuturile lui Braun și Rareș Pop de la Rapid s-au dus pe lângă poartă.
În minutul 84, cei de la Dinamo au cerut henț în careu și penalty la mingea blocată de Gojkovic la șutul lui Politic.
Meciul de pe Arena Națională s-a încheiat cu două ocazii semnate de Astrit Selmani, în minutele 90 și 90+4.
În urma acestui rezultat, Rapid a rămas pe locul cinci în SuperLiga, cu 32 de puncte, la trei de ”U” Cluj, poziție care asigură prezența în preliminariile Conference League. Dinamo e pe locul șase în play-off, cu 31 de puncte.
Clasamentul play-off-ului SuperLigii

VIDEO Rezumat Dinamo - Rapid 0-0
Știrea inițială
Dinamo - Rapid, LIVE VIDEO, 21:00, la Digi Sport 1. Miză mare pentru giuleșteni
Derby-ul Dinamo - Rapid are o miză foarte mare pentru giuleșteni, care pot face un pas mare spre îndeplinirea obiectivului, acela de a ajunge în cupele europene.
Concret, în cazul unei victorii a Rapidului în fața ”Câinilor”, trupa lui Marius Șumudică (54 de ani) se va apropia la un singur punct în spatele Universității Cluj, echipa aflată pe poziția a 4-a (care fie va duce direct în preliminariile Conference League, fie va juca baraj cu Farul Constanța pentru cupele europene), cu două etape înainte de finalul sezonului.
În meciul tur din play-off, Rapid s-a impus pe Arena Națională (pe teren propriu), scor 1-0, în fața lui Dinamo, grație golului marcat de Elvir Koljic.
Rapid și Dinamo sunt formațiile aflate pe ultimele două locuri din play-off, 5, respectiv 6. Giuleștenii au 31 de puncte, în timp ce formația ”alb-roșie” are cu unul mai puțin.
Echipele probabile
Dinamo: Roșca - Sivis, Boateng, Homawoo, Opruț - Milanov, Mărginean, Cîrjan - Selmani, Perica, Pop
Rapid: Aioani - Braun, Ciobotariu, Pașcanu, Borza - Christensen, Keita, Gojkovic - Dobre, Burmaz, Petrila
Clasament play-off
