"Dramatic". Reacția lui Alexandru Chipciu, după ce l-a văzut în cătușe pe fostul coleg de la FCSB
articol scris de Digi Sport26.02.2026, 14:50
Miercuri, 25 februarie, oamenii legii au făcut descinderi în mai multe locații din România.
SuperLiga SuperLiga: Hermannstadt - Botosani, vineri, 17:00, DGS 1
SuperLiga: ”U” Cluj - Oțelul, vineri, 20:00, DGS 1
CS Păulești este suspectată că a influenţat şi a alterat rezultatele unor partide din Liga a III-a, inducând în eroare organizatori de pariuri sportive. Un număr de 21 de persoane au fost duse la audieri.
Gabi Matei a apărut în cătușe la audieri! Alexandru Chipciu a fost coleg cu el la FCSB
Joi, 26 februarie, Gabi Matei a apărut în fața procurorilor cu cătușele la mâini. La scurt timp, Alexandru Chipciu a văzut imaginile cu fostul său coleg de la FCSB și a reacționat imediat.
"Da, pe Gabi Matei l-am văzut. E dramatic. Asta am simțit și eu dimineața când am văzut imaginile. În același timp, casele de pariuri să pună la pariuri meciuri din Liga 3-a mi se pare total aiurea.
E clar că la nivelul ăsta, eu știu, financiar și, probabil, și educațional, ești tentat să faci treburile astea și nu știi de ce se perpetuează lucrurile astea. Sunt contra pariurilor, clar, dar îmi pare rău pentru el.
Sper să fie nevinovat în toată ancheta asta și să nu fie nimic adevărat. Vreau să dispară lucrurile astea și, sincer, meciuri din ligile inferioare clar sunt cu cântec.
Noi să fim în postura în care, eu știu, ai o viață în care nu mai ajungi să plătești facturi, datorii și așa mai departe și să fii în postura să iei de 30 de ori banii. Acum suntem cei mai buni la vorbă, dar când ești acolo nu știi dacă mai ești la fel”, a spus Chipciu, la conferința de presă.
Fadi Haddad: ”Omul cu banii mi-a zis `Ne gândim să lăsăm meciul astăzi`”
Printre echipele acuzate de blat se numără și CS Păulești, iar Fadi Haddad, fostul antrenor al echipei în perioada iunie - octombrie, a venit cu o serie de dezvăluiri.
Acesta a acuzat că finanțatorul echipei i-a cerut să piardă meciul cu Sepsi 2, scor 0-1.
”Nu mă așteptam să se ajungă așa departe. E un caz șocant pentru mine, dar apoi pentru cei care citesc. În etapa a 8-a am avut un meci în deplasare un meci la Sepsi în care mi s-a cerut să fac lucruri necurate și am refuzat. Am vorbit cu jucătorii și le-am zis că nu voi participa la nimic necurat.
A doua zi am făcut o ședință cu jucătorii și staff-ul și mi-am luat la revedere și am plecat. Așa s-a întâmplat. A venit persoana care băga bani la echipă înainte să înceapă meciul.
Eram efectiv pe teren. `Uite, stăm bine în clasament. Ce părere ai? Ne gândim să lăsăm meciul astăzi. Să faci și tu o schimbare în primul 11`. Am zis că singura părere pe care o am e că vreau să câștig, să iau 3 puncte. Aveam șanse foarte bune să ajungem pe locul 2 sau locul 1 după meciul ăla”, a declarat Haddad la Liga Digi Sport.
Etichete: alexandru chipciu , gabi matei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Influencerul Dorian Popa a fost condamnat definitiv la opt luni de închisoare cu suspendare, după...