Video Exclusiv ”E un nume. Cum să-i spun să nu facă ce vrea?”. Pintilii a spus ce se întâmplă la FCSB
articol scris de Digi Sport09.09.2025, 20:06
FCSB nu a avut parte de starul scontat de sezon, iar după opt etape campioana se află pe locul 13, cu șase puncte, în timp ce lider este Universitatea Craiova, cu 20 de puncte.
SuperLiga SuperLiga: Oțelul - UTA, vineri, 17:00, DGS 1
SuperLiga: FC Botoșani - U Cluj, vineri, 20:00, DGS 1
Mihai Pintilii (40 de ani), antrenorul secund al celor de la FCSB, a recunoscut că au fost probleme în prima parte a sezonului, dar nu a fost de acord cu cei care au acuzat că echipa nu ar fi fost bine pregătită până în acest moment.
Pintilii merge total pe mâna lui Thomas Neubert: ”E un nume”
Roș-albaștrii s-au remarcat sezonul trecut și prin faptul că au avut o pregătire fizică foarte bună, care a permis jucătorilor să facă mereu un presing avansat. Acum, echipa nu mai arată deloc la fel de bine, astfel că Pintilii, prezent în studioul emisiunii Fotbal Club, a fost întrebat și despre acest aspect.
Antrenorul bucureștenilor a precizat că Thomas Neubert (44 de ani) a rămas ”șeful” pregătirii fizice și că nici el, nici Charalambous nu se bagă peste preparatorul german.
”El (n.r. Thomas Neubert) este cel care își face programul. Iar noi ne mai adaptăm după el, în funcție de adversari, de program, de diverse detalii. Adică, mai tăiem din alergări, mai vedem pe ici pe colo, dar e Thomas Neubert! Are un nume. Cum am putea noi să ne băgăm peste el?
Cum să-i spun eu, Pintilii, să nu facă ce vrea el? Sau, la fel, cum să-i spună Elias ce să facă?
Nu există așa ceva. El se ocupă de pregpătirea fizică și o face foarte bine. Iar raporturile, cifrele, datele sunt cele care susțin treaba asta”, a precizat Pintilii, prezent fiind în studioul emisiunii Fotbal Club.
VIDEO cu Mihai Pintilii la Fotbal Club, despre situația de la FCSB
Mihai Pintilii a ales: pe cine ar vrea să transfere de la rivalele din SuperLiga
În cadrul emisiunii, moderatorul Radu Naum l-a întrebat pe Pintilii despre jucătorii pe care i-ar transfera de la principalele rivale din SuperLigă, Universitatea Craiova, CFR Cluj, Rapid și Dinamo.
"La Craiova, dacă ar fi să iau cum a început campionatul, Baiaram! La CFR... Korenica. Nu Louis Munteanu, îl avem pe Bîrligea. De la Rapid, Borza și de la Dinamo, pe Cîrjan", a declarat Mihai Pintilii, în direct la Digi Sport.
Ștefan Baiaram (22 de ani) a avut un start impresionant de sezon, iar în cele 13 partide din SuperLigă și din preliminariile Conference League a marcat 6 goluri. De cealaltă parte, Meriton Korenica (28 de ani) a marcat 3 goluri și a oferit 3 pase decisive pentru CFR, în tot atâtea meciuri.
Andrei Borza (19 ani) este considerat unul dintre cei mai importanți jucători de la Rapid, iar în cele 8 etape din SuperLigă a oferit două assist-uri. Cătălin Cîrjan (22 de ani) se poate lăuda cu o reușită și două pase decisive în 8 meciuri.
- Ștefan Baiaram este cotat la 2.000.000 de euro, potrivit Transfermarkt.
- Meriton Korenica este cotat la 2.000.000 de euro, potrivit Transfermarkt.
- Andrei Borza este cotat la 2.000.000 de euro, potrivit Transfermarkt.
- Cătălin Cîrjan este cotat la 1.800.000 de euro, potrivit Transfermarkt.
VIDEO cu declarațiile oferite de Mihai Pintilii, în direct la Digi Sport, despre FCSB
Etichete: mihai pintilii , elias charalambous , thomas neubert , transferuri fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Prima reuniune a Consiliului pentru Pace, o inițiativă a preşedintelui american Donald Trump, s-a...