Elias Charalambous s-a convins, după 10 zile de antrenament cu Denis Alibec
articol scris de Digi Sport04.07.2025, 19:57
Denis Alibec (34 de ani) a revenit în această vară la FCSB și l-a impresionat pe Elias Charalambous (44 de ani).
SuperLiga Liga Națiunilor: Franța - Italia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Bosnia - Suedia, vineri, 21:45, DGS 2
Antrenorul cipriot a recunoscut că auzise diverse lucruri despre Denis Alibec, dar atacantul l-a surprins plăcut în cele 10 zile în care l-a avut la antrenamente.
Elias Charalambous e impresionat de Denis Alibec
”Alibec este motivat. Nu-l știam personal, dar am descoperit un băiat umil. Nu știi oamenii și auzi din stânga și din dreapta fel și fel de lucruri, dar sunt surprins de caracterul lui. Este umil și înfometat să ajute echipa.
Denis și ceilalți jucători care au venit s-au adaptat repede. Nu e vorba doar despre partea fizică, ci și despre latura mentală”, a declarat Elias Charalambous, la conferința de presă premergătoare meciului dintre FCSB și CFR Cluj, programat sâmbătă, de la ora 20:00, în direct la Digi Sport 1, în Supercupa României.
Denis Alibec va debuta, foarte probabil, la FCSB în meciul de Supercupă, însă are șanse mici să apară în formula de start. Cel mai probabil, titular în centrul liniei de atac a campioanei va fi Daniel Bîrligea, dar Denis Alibec va fi folosit în partea secundă.
De altfel, nici Daniel Graovac, nici Dennis Politic, ceilalți doi nou-veniți de la FCSB, nu vor fi, foarte probabil, titulari cu CFR Cluj.
Echipa probabilă a FCSB-ului la meciul cu CFR Cluj
- Târnovanu - Cercel, Ngezana, M. Popescu, Radunovic - Șut, Chiricheș - Cisotti, Olaru, Tănase - Bîrligea
Etichete: denis alibec , elias charalambous
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
După ce fostul candidat la prezidențiale a fost arestat pentru 30 de zile pentru că ar fi înșelat...