FCSB - Universitatea Craiova 1-0. Victorie la limită pentru campioană! Alex Cicâldău a fost eliminat
05.10.2025, 22:29
Preliminarii CM: Austria - Bosnia şi Herţegovina, marți, 21:45, DGS 1
Preliminarii CM: Scoţia - Danemarca, marți, 21:45, DGS 2
FCSB a învins-o pe Universitatea Craiova, scor 1-0, într-un meci din etapa cu numărul 12 din SuperLiga.
- Partida a putut fi urmărită în direct pe Digi Sport 1, dar și pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport de către abonații Digi România.
FCSB - Universitatea Craiova 1-0. Florin Tănase, din penalty, a adus victoria echipei sale
Prima repriză a derby-ului de pe Arena Națională a fost plin[ de evenimente. Pe lângă numeroasele ocazii la cele două părți, a fost nevoie de două ori de intervenția VAR.
În minutul 7, Istvan Kovacs a dictat penalty pentru un duel între Bîrligea și Romanchuk. Chemat să revadă faza, arbitrul și-a schimbat decizia și a anulat lovitura de pedeapsă.
În finalul primei reprize, VAR-ul a intervenit, după un duel între Stoian și Screciu în careu pe care Kovacs nu l-a văzut. A fost chemat să revadă faza și a dictat penalty-ul din care FCSB a deschis scorul, minutul 39 prin Tănase. Astfel, FCSB a încheiat în avantaj prima repriză.
FCSB a început foarte bine și a doua parte a jocului și a ratat două ocazii importante de a marca. Oltenii au primit o adevărată lovitură în minutul 58, când Alexandru Cicâldău a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene, dar prima ocazie după această fază a aparținut tot Universității Craiova.
Roș-albaștrii au mai primit o lovitură de la 11 metri în minutul 77, după ce Florin Ștefan a respins cu mâna un balon în careu. VAR-ul a intervenit și Istvan Kovacs a fost chemat să revadă faza și a dictat penalty. De această dată, Tănase a ratat.
În urma acestui rezultat, FCSB se află pe locul 11, cu 13 puncte, la 5 distanță de ultimul loc de play-off. De cealaltă parte, Universitatea Craiova a rămas pe poziția a doua, cu 24 de puncte.
VIDEO Rezumat FCSB - Universitatea Craiova 1-0
Clasamentul din SuperLiga, după FCSB - Universitatea Craiova 1-0
Știrea inițială:
FCSB și Universitatea Craiova vin cu un moral zdruncinat după eșecurile din cupele europene. Dacă trupa lui Charalambous a cedat cu 0-2 în fața celor de la Young Boys, oltenii au pierdut cu același scor în Polonia, contra lui Rakow.
În campionat, FCSB este pe 11 și are 10 puncte în 11 meciuri jucate. De cealaltă parte, Universitatea Craiova ocupă poziția a doua în clasament și are 24 de puncte.
Rămâne de văzut câți suporteri vor fi la meciul de pe Arena Națională, în condițiile în care FCSB vânduse până sâmbătă, la prânz, în jur de 7.000 de tichete.
FCSB