Filipe Coelho a văzut criza de nervi a lui Steven Nsimba și a spus ce urmează la Universitatea Craiova
articol scris de Digi Sport18.07.2026, 23:43
Filipe Coelho (45 de ani) a reacționat, după ce Universitatea Craiova a trecut de UTA cu scorul de 4-0, în prima etapă a noului sezon din SuperLiga.
SuperLiga SuperLiga: Rapid - Sepsi, luni, 21:30, DGS 1
SuperLiga: Corvinul - Csikszereda, luni, 18:30, DGS 1
- Golurile partidei de pe ”Ion Oblemenco” au fost marcate de Samuel Teles (minutul 62), Ștefan Baiaram (87), Simon Elisor (89) și Din Alomerovic (90+3, autogol).
Printre altele, antrenorul portughez a fost întrebat și despre reacția lui Steven Nsimba (30 de ani), care a fost înlocuit în minutul 60 și nu a mai ținut cont de nimic și a lovit cu furie o sticlă de apă care ”a zburat”.
Filipe Coelho, mesaj pentru Steven Nsimba: ”Trebuie să analizăm și să discutăm între noi astfel de lucruri. Trebuie să ne respectăm”
Incidentul a avut loc, după ce a dat mâna cu antrenorul Filipe Coelho și cu alți membri din staff. Apoi, Nsimba și-a salutat toți colegii, și-a dat jos tricoul de joc și s-a așezat nervos pe banca de rezerve.
Antrenorul Universității Craiova a avut un mesaj pentru atacant: ”Trebuie să ne respectăm unii pe alții”. De asemenea, Filipe Coelho a analizat și prestația echipei sale contra celor de la UTA Arad.
”Cred că e o victorie meritată, cu un adversar bun, am avut o evoluție bună. În prima repriză ne-au lipsit câteva lucruri, în repriza a doua am jucat foarte bine. E important că am gestionat bine partea fizică, dar cred că diferențele dintre cele două reprize au fost făcute din punct de vedere tactic.
Trebuie să analizăm și să discutăm între noi astfel de lucruri. Cred că trebuie să ne respectăm unii pe alții, cea mai importantă rămâne evoluția colectivă, câștigăm ca o echipă, pierdem ca o echipă. Atunci când pierdem, îmi asum toate responsabilitatea.
Trebuie să recuperăm jucătorii, e o provocare această dublă europeană, Va fi un meci foarte dificil, foarte greu, vom încerca să fim cât mai competitivi, la cel mai bun nivel”, a spus Filipe Coelho.
Reacțiile de după Universitatea Craiova - UTA Arad 4-0
- Pentru Universitatea Craiova urmează ”dubla” Levski Sofia în turul 2 preliminar din UEFA Champions League. Dubla se vede în direct la Digi Sport 1! Prima manșă are loc în Bulgaria, la Sofia, pe "Georgi Asparuhov Stadium", miercuri, 22 iulie, de la ora 20:30.
VIDEO cu momentul în care Steven Nsimba este înlocuit în Universitatea Craiova - UTA
VIDEO Rezumat Universitatea Craiova - UTA Arad 4-0
Desfășurarea meciului Universitatea Craiova - UTA Arad 4-0
Arădenii nu au fost simplii spectatori pe arena din Bănie şi chiar dacă Gorcea a intervenit în minutul 13 la dubla ocazie ratată de Ndsmba şi Mekvabishvili, oaspeţii au dat replica prin lobul de efect al lui Abdallah, din minutul 29.
Samuel Teles a trimis peste poarta arădenilor, în minutul 34, pentru ca prima repriză să se încheie cu ocazia lui Tzionis, din al treilea minut de prelungire.
La reluare, Baiaram şi-a reglat tirul, şutând pe lângă poartă, în minutul 57, iar cinci minute mai târziu a oferit pasa decisivă pentru Samuel Teles, care a înscris cu un şut superb din afara careului.
Presiunea pusă de campioană pe poarta oaspeţilor a continuat şi Cicâldău a lovit bara, în minutul 67. Sava s-a opus la şutul lui Coman, în minutul 81, iar în minutul 86 Universitatea Craiova şi-a majorat avantajul. Carlos Mora a avut o acţiune personală în careul oaspeţilor, i-a pasat perfect lui Bairam , care a marcat pentru 2-0.
Mora a mai pasat odată decisiv pentru Elisor, în minutul 89, şi arădenii s-au prăbuşit odată cu autogolul lui Alomerovic, care a vrut să trimită o pasă simplă la portar, dar a stabilit scorul final în minutul 90+2.
Toate meciurile din sezonul actual al SuperLigii pot fi urmărite în direct pe canalele Digi Sport, site-ul digisport.ro și aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), de către abonații DIGI România aflați pe teritoriul țării.
Etichete: video craiova - uta , steven nsimba , filipe coelho
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Biroul lui Benjamin Netanyahu a condamnat, duminică, declaraţiile primarului din New York, Zohran...