Gigi Becali, ferm înainte de Rapid - FCSB: ”Asta îți dă putere”
articol scris de Digi Sport02.03.2025, 13:54
Derby-ului Rapid - FCSB are loc de la ora 20:00, în direct la Digi Sport 1, în etapa a 29-a din SuperLiga.
SuperLiga Cupa României: Poli Timișoara - Dumbrăvița, 17:30, DGS 1
Supercupa Europei: PSG - Aston Villa, miercuri, 22:00, DGS 1
Duelul dintre Rapid și FCSB poate fi urmărit și pe site-ul digisport.ro, cât și în aplicația Digi Sport, de abonații Digi România.
Gigi Becali, înainte de Rapid - FCSB: ”Suntem puternici”
Gigi Becali (66 de ani) a vorbit înainte de Rapid - FCSB. Omul de afaceri nu are nicio temere în privința jocului contra giuleștenilor.
”Ce emoții să am? Nu am nicio emoție! De ce să am emoții? Noi suntem pe primul loc. De ce să fie emoții? Erau doar dacă era Craiova în față, dacă avea un punct, două sau trei în față. Sau dacă Rapid stătea mai bine decât noi în clasament. Dar așa nu am emoții.
Noi suntem în avantaj, suntem pe primul loc. Suntem la egalitate cu Craiova și avem un meci mai puțin. Și etapa viitoare jucăm cu Craiova. La fotbal, cel mai important e să fii în față, să ai avantaj.
Asta te face să simți că ești pe cai mari, asta îți dă putere. S-a văzut cine sunt echipele puternice. FCSB, Craiova și CFR Cluj. Astea sunt alea din față. Am zis că Universitatea Cluj va cădea și uite că așa s-a întâmplat.
Diseară, și dacă luăm doar un punct nu pierdem locul 1. Rapid poate scoate maximum un egal. Nu văd cum să ne bată! Pe hârtie, ca valoare. În fotbal se poate întâmpla orice, dar nu cred că avem cum să pierdem.
Noi am luat milioane și milioane de la UEFA și suntem pe primul loc în campionat. Suntem puternici. Avem avantajul ăsta. Când ai o asemenea liniște, te uiți la fotbal ca la spectacol. Astea sunt trăirile mele. Dacă batem ne ducem la 10 puncte de Rapid, adică 5 la înjumătățire. Ce emoții mai am cu Rapid? Și am fi la 3 de Craiova și 4 de CFR Cluj”, a spus Gigi Becali, potrivit gsp.ro.
Clasamentul din SuperLiga
Etichete: gigi becali , rapid fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Șoferul care a produs tragedia de la Brașov, de pe strada Mureșenilor, după ce a intrat cu mașina...