Gigi Becali l-a pus pe lista de transferuri
articol scris de Digi Sport01.09.2026, 19:51
FCSB trece printr-o serie de transformări în ultima perioadă.
SuperLiga Cupa României: U Cluj - Petrolul, marți, 21:00, DGS 1
Cupa României: Sporting Liești - Dinamo, miercuri, 19:00, DGS 1
Echipa ”roș-albastră” a pierdut mulți jucători importanți (Darius Olaru, Daniel Bîrligea, Florin Tănase), însă patronul Gigi Becali (68 de ani) a anunțat că va mai face câteva transferuri în acest final de mercato.
Mai mult, de la FCSB ar putea pleca în perioada următoare încă un titular din ultimele sezoane.
Gigi Becali l-a pus pe Ștefan Târnovanu pe lista de transferuri
Gigi Becali, dezamăgit de prestația pe care a avut-o Ștefan Târnovanu în FCSB - UTA Arad 1-3, a spus că l-a pus pe lista de transferuri pe goalkeeper.
Omul de afaceri a spus chiar că orice fotbalist de la FCSB este de vânzare în acest moment.
”Târnovanu e pe tarabă. Toată echipa e pe tarabă. La mine totul se vinde. Nu ai văzut că vând tot?”, a spus Gigi Becali, la Fanatik.
Ștefan Târnovanu se află de mai mult timp ”pe lista neagră” a lui Gigi Becali. Goalkeeperul a comis mai multe gafe și a fost scos în mai multe rânduri din poartă și înlocuit cu Matei Popa (19 ani).
Ștefan Târnovanu, titular cert la FCSB în ultimele sezoane
Ștefan Târnovanu a fost titular cert la FCSB în ultimele sezoane. Portarul a evoluat în 213 de meciuri pentru bucureșteni, iar în 73 dintre acestea nu a încasat gol.
- trei milioane de euro este cota de piață a lui Târnovanu, potrivit Transfermarkt
- până în iulie 2028 mai are Târnovanu contract cu FCSB
FCSB l-a pierdut pe Florin Tănase
În urma unui conflict intern, Florin Tănase (31 de ani) a plecat de la FCSB și a mers în Cipru pentru a semna cu Omonia Nicosia.
La plecarea din țară, Florin Tănase a vorbit despre perioada petrecută la FCSB și despre viitoarea sa echipă.
”Merg la o echipă importantă, o echipă cu istorie foarte mare în țara ei, o echipă care joacă în Europa. Sunt fericit. După ce s-a întâmplat în ultimele zile, nu aș vrea să vorbesc acum, o voi face în viitorul apropiat. Trebuie să merg acolo să fac vizita medicală.
A fost visul meu să joc la Steaua (n.r. FCSB), sunt fericit că am putut să o fac de atât de multe ori, să ajut echipa de multe ori. A fost un vis devenit realitate, pe care orice mic fotbalist îl are. Mă simt împlinit, cu siguranță echipa, suporterii vor rămâne în sufletul meu”, a spus Florin Tănase, la aeroport.
VIDEO Rezumat FCSB - UTA Arad, scor 1-3
Etichete: gigi becali , superliga , uta arad , fcsb , stefan tarnovanu , tarnovanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin intenționa să se întâlnească cu directorul CIA, John Ratcliffe, în cadrul vizitei...