Oficial La aproape o lună de când a spus ”sunt pregătit pentru FCSB”, a semnat!
articol scris de Digi Sport07.07.2025, 11:25
Andrea Padula (29 de ani) s-a despărțit în această vară de FCU Craiova 1948 și visa la un transfer la FCSB, după cum a declarat în exclusivitate pentru digisport.ro.
SuperLiga SuperLiga: Tragerea la sorți a țintarului, vineri, 15:00, DGS 1
Media: Fotbal European, vineri, 22:50, DGS 1
”Mă simt pregăit pentru tot ce vine. E normal ca atunci când citești că FCSB are un interes pentru tine să fie o mare onoare. FCSB este o echipă mare în România, dar și în Europa. E o echipă mare de tot. Ești fericit când cea mai bună echipă din România se interesează de tine”, afirma fundașul stânga, în data de 13 iunie.
În cele din urmă, fundașul italian, care are și cetățenie română, a semnat un nou contract în campionatul nostru, dar cu UTA Arad, nu cu formația roș-albastră.
Andrea Padula a semnat cu UTA!
”Andrea Padula (29 de ani, fundaș stânga), cu dublă cetățenie, atât italiană, cât și română, a semnat în această dimineață cu UTA.
Fost jucător în Elveția unde a bifat 20 meciuri în tricoul lui Basel, Padula a jucat în ultimele două sezoane la FCU Craiova, fiind unul dintre cei mai importanți oameni ai oltenilor. Acesta a devenit și căpitanul echipei în ediția precedentă din Bănie, acumulând 54 de apariții și 2 goluri.
Bun venit la Arad, Andrea!”, a transmis clubul din Arad.
- 250.000 de euro este cota de piață a lui Padula, conform site-ului de specialitate transfermarkt.
În cariera sa, în afară de FCU Craiova, lateralul stânga a mai jucat pentru următoarele echipe: Monza (Italia), Lugano, Chiasso, Wil, Basel şi Bellinzona (toate din Elveţia).
În cele 54 de meciuri jucate în România în perioada 2023 - 2025, Padula a înscris de două ori și a oferit două pase decisive.
Etichete: andrea padula
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, la Gdansk, că este „o certitudine” că 20 de ani s-a...