Marian Iancu nu i-a iertat pe Becali și pe Varga, după ce a văzut unde au ajuns FCSB și CFR Cluj: ”I-au înnebunit!”
articol scris de Digi Sport25.08.2025, 08:53
FCSB și CFR Cluj, campioana și vicecampioana din sezonul trecut, au un start extrem de slab de sezon. Ambele echipe au acumulat doar cinci puncte în acest start de stagiune, cu mențiunea că ardelenii au un meci mai puțin disputat (restanța cu Csikszereda).
SuperLiga Liga 2: Chindia - Steaua, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Csikszereda - FCSB, vineri, 20:30, DGS 1
Cele două nu și-au revenit nici în acest weekend. CFR Cluj s-a văzut învinsă fără drept de apel de Oțelul în deplasare, scor 1-4, în timp ce FCSB a pierdut pe teren propriu cu FC Argeș, scor 0-2. În următoarea etapă va avea loc un meci direct, în Gruia, după duelurile de joi, din cupele europene.
CFR Cluj - FCSB se joacă pe 31 august, ora 21:30, în direct pe Digi Sport 1. Confruntarea va putea fi urmărită și în format live video și text pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport de către abonații Digi România.
Marian Iancu: ”Banii din competițiile europene i-au înnebunit atât pe Varga cat și pe Gigi Becali, iar aceștia au creat haos în propriile cluburi și echipe”
Marian Iancu a văzut ultimele rezultate înregistrate de cele două echipe importante și, în stilul caracteristic, a comentat pe contul personal de Facebook. Fostul conducător de la Poli Timișoara i-a scos vinovați pe cei doi patroni, Gigi Becali și Ioan Varga, de situațiile complicate în care se regăsesc cluburile.
”Concluzia serii este că banii din competițiile europene i-au înnebunit atât pe Varga cat și pe Gigi Becali, iar aceștia au creat haos în propriile cluburi și echipe. Varga a alergat după bani atât din competiția europeană cât și din vânzarea lui Munteanu.
Gigi Becali încearcă o prosteala românească cu investiții subțiri și câștiguri mari, ca cele de anul trecut care s-au contabilizat separat și care se pare ca o să-i iasă, cu consecințe contondente în competiția internă. Este totuși etapa 7 din 30 + 10.
Este timp să o dreagă. Chiar și CFR Cluj are timpul necesar să recupereze. Oricum se mai duce o etapă. CFR Cluj joacă meciul următor cu FCSB”, a afirmat Marian Iancu.
VIDEO rezumat Oțelul Galați - CFR Cluj 4-1
VIDEO rezumat FCSB - FC Argeș 0-2
Etichete: marian iancu , gigi becali , ioan varga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Senatoarea Victoria Stoiciu, care a demisionat din PSD, a declarat, pentru Digi24, că alianța PSD...