Exclusiv Marius Niculae și Ionel Dănciulescu s-au pronunțat în privința lui Islam Slimani: ”Minimum”
articol scris de Digi Sport12.09.2025, 00:08
CFR Cluj a dat încă o lovitură în mercato și l-a transferat pe Islam Slimani (37 de ani), golgheterul all-time al Algeriei cu un CV impresionant.
SuperLiga SuperLiga: Oțelul Galați - UTA Arad, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: FC Argeș - CFR Cluj, vineri, 20:30, DGS 1
Atacantul a venit liber de contract în Gruia, iar în ultimul sezon a jucat pentru belgienii de la Westerlo (18 meciuri, două goluri, un assist).
Marius Niculae: ”Eu cred că Slimani vine în România să marcheze goluri”
Marius Niculae (44 de ani), fostul atacant al lui Dinamo, crede că Slimani, dacă va fi într-o formă bună din punct de vedere fizic, va reuși să marcheze goluri pentru CFR Cluj.
”Trebuie să-l vedem pe Slimani. Nu știm în ce formă se află. Eu cred că vine în România să marcheze goluri. Speră să prindă Cupa Mondială (n.r. cu naționala Algeriei). Au mai fost eșecuri de renume la CFR, Konoplyanka. Așteptăm să vedem întâi și după să ne dăm cu părerea”, a spus Niculae, la emisiunea Digi Sport Special.
De asemenea, Ionel Dănciulescu (48 de ani) crede că Slimani ar putea marca minimum 12 goluri în actuala stagiune pentru CFR dacă nu va avea nicio problemă de ordin medical.
”Așa sună interesant, și el (n.r. Slimani), și Kurt Zouma. Dacă este jucătorul pe care-l știm cu toții, ar trebui să fie un jucător care să marcheze minimum 12 goluri pe sezon”, a spus și Dănciulescu.
- 500.000 de euro este cota de piață a lui Slimani, potrivit Transfermarkt
- 154 de goluri a marcat Slimani în decursul carierei sale pentru echipele de club
Islam Slimani are un CV excelent pentru nivelul din SuperLigă, în care se regăsesc echipe precum Newcastle, Leicester, Monaco, Sporting și Olympique Lyon.
Clasament SuperLigă
VIDEO Rezumat CFR Cluj - FCSB, scor 2-2
Etichete: cfr cluj , marius niculae , ionel danciulescu , islam slimani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ministerul de Interne a anunțat că va organiza săptămâna viitoare, pe 22 aprilie, o dezbatere...