Exclusiv Mihai Pintilii, contrazis de șeful Școlii de Antrenori! Când va lua, de fapt, licența PRO
articol scris de Alexandru Dan02.05.2026, 11:41
Ajuns la 41 de ani, Mihai Pintilii este liber de contract, după plecarea de la FCSB, unde a activat în staff timp de 6 ani.
SuperLiga Media: Fotbal Club, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal European, joi, 22:50, DGS 1
Mihai Pintilii deține în acest moment licența A și mai are doar un pas pentru a se numi antrenor principal cu acte în regulă. În momentul de față, fostul internațional așteaptă înființarea unei noi grupe din cadrul Școlii de Antrenori din Moldova, iar cursurile ar urma să dureze aproximativ doi ani.
Șeful Școlii de Antrenori din Moldova, replică pentru Mihai Pintilii
Retras din cariera de fotbalist la începutul anului 2020, Mihai Pintilii nu a pierdut vremea și a început de celalată parte a baricadei. Fostul mijlocaș a făcut prima dată parte din staff-ul lui Bogdan Argeș Vintilă, iar mai apoi a colaborat cu Toni Petrea, Edi Iordănescu, Dinu Todoran, Nicolae Dică, Leo Strizu și Elias Charalambous.
Recent, Mihai Pintilii a fost întrebat direct de Gigi Becali când va lua licența PRO de antrenor, iar fostul mijlocaș i-a răspuns că peste 5 ani. Întrebat despre acest subiect, Dănuț Oprea, șeful Școlii de Antrenori din Moldova, a spus însă că termenul menționat de "Pinti" este unul eronat.
"Am văzut și eu declarațiile lui Mihai Pintilii. El încă nu a început pentru licența PRO, abia am încheiat cu ultima generație. Noi o să începem în funcție de cei din Moldova, pentru că suntem obligați să-i școlim prima dată pe ai noștri.
Cred că la începutul anului 2027 vom începe și va dura aproximativ doi ani. Probabil va termina în 3 ani, nu în 5 ani. Nu știu de ce a spus asta. Probabil e sătul și el de întrebarea asta, când ia licența.
O să termine când îi va veni rândul, dar 5 ani nu durează. Dacă începe în România mai repede, poate să meargă acolo. Noi vom începe fie la finalul acestui an, fie, cel mai probabil, la începutul lui 2027", a spus Dănuț Oprea, pentru digisport.ro.
Cel mai probabil, Mihai Pintilii va avea licența PRO în 2028, la mai bine de 8 ani de când a intrat prima dată în staff-ul FCSB-ului. Din acel moment, fostul mijlocaș poate da indicații în timpul meciurilor precum un principal, poate veni la conferințele de presă și flash-interviuri.
Mihai Pintilii s-a înscris și pentru licența PRO la Școala de Antrenori din Moldova
În 2025, Mihai Pintilii a primit licența A după cursurile susținute în cadrul Școlii de Antrenori din Moldova. În momentul de față, fostul mijlocaș poate îndeplini rolul de secund la FCSB și nu mai este obligat să figureze ca delegat la gruparea roș-albastră.
Pentru fostul mijlocaș urmează alți doi ani de cursuri pentru obținerea licenței PRO. Dănuț Oprea, șeful Școlii de Antrenori din Moldova, a vorbit despre situația lui Mihai Pintilii, care a decis să-și continue studiile peste Prut.
"Pintilii este posesor al licenței A cu acte în regulă, dar va începe pentru PRO atunci când va fi. Eu abia am terminat cu ultima grupă. Va fi, probabil, spre finalul acestui an sau la începutul lui 2027. Ei (n.r. Pintilii, Săpunaru) s-au înscris și vor fi participanți la acest curs. Alte noutăți nu sunt.
Cursurile durează doi ani și ceva. Acum aștept să adun numărul necesar ca să pot începe. Suntem o asociație mică și eu respect toate regulile impuse. Eu am un număr de cereri, dar aștept, în primul rând, moldovenii. Cred că până la finalul anului nu vom începe alt curs pentru licența PRO.
În acești doi ani există practică și teorie. Eu i-am dus pe antrenori la Nyon, în Turcia, unde au urmărit echipe de top în pregătire și au lucrat direct cu cei de acolo", a spus Dănuț Oprea, pentru digisport.ro.
Etichete: mihai pintilii , gigi becali , fcsb , danut oprea , scoala de antrenori moldova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ministerul Afacerilor Externe al Germaniei a înăsprit recomandările privind călătoriile în Rusia și...