Exclusiv Nu l-a menajat pe Gâlcă. ”Clubul e al antrenorului? Nu-mi pune mie condiții!”
articol scris de Digi Sport24.12.2025, 10:11
Rapid a pierdut derby-ul cu FCSB din etapa cu numărul 21 a SuperLigii, scor 1-2, iar la final Costel Gâlcă (53 de ani) a anunțat că-și dorește mai multe transferuri în perioada de mercato din iarnă.
SuperLiga Serie A: Pisa - Atalanta, vineri, 21:45, DGS 2
SuperLiga: FC Argeș - FCSB, vineri, 20:00, DGS 1
La o zi după meci, în spațiul public s-a vehiculat ipoteza conform căreia Gâlcă ar intenționa chiar să demisioneze de la gruparea din Giulești, însă Cristi Săpunaru (41 de ani) crede că antrenorul nu are motive să fie atât de nemulțumit.
Săpunaru, despre nemulțumirile lui Gâlcă: ”Eu dacă vreau să investesc într-un club și vreau să prelungesc cu un jucător, nu-mi vine mie antrenorul să-mi pună condiții”
Una dintre nemulțumirile lui Gâlcă ar fi legată de faptul că oficialii Rapidului i-ar fi prelungit contractul lui Luka Gojkovic (26 de ani), deși el nu ar fi fost de acord, după cum a spus Decebal Rădulescu, la Digi Sport Special.
”Stai o secundă. Clubul este al antrenorului?
Eu dacă vreau să investesc într-un club și vreau să prelungesc cu un jucător, nu-mi vine mie antrenorul să-mi pună condiții.
Eu nu țin partea nici clubului, nici lui Costel Gâlcă, să fie limpede”, a spus Săpunaru, prezent în studioul emisiunii Fotbal Club.
În plus, fostul căpitan din Giulești a mai spus că antrenorul s-a expus foarte mult în momentul în care s-a declarat nemulțumit de lot.
”Eu dacă am un contract cu tine si am spus de la început cupele europene, pentru că ideea cu titlul a apărut pe parcurs, ce facem acum? Să fim serioși. Nu uitați că Gâlcă a spus că 'momentan vrem în play-off și cupe europene'.
Dacă vine clubul și spune acum 'nu avem bani, antrenează lotul ăsta', ce faci? Cum pleci? Sau de ce să te dea afară?”, a mai spus Săpunaru.
Mai mult, Săpunaru a mai precizat că Gâlcă nu poate garanta titlul nici dacă va primi toți jucătorii doriți de el.
”Ok, să zicem că-i fac pe plac și aduc jucătorii și nu prinzi play-off-ul sau nu iei titlul. Atunci ce face clubul?
De ce nu s-a plâns acum cinci etape, de ce atunci nu a spus nimic?
La modul la care s-a exprimat ar schimba vreo 9 jucători, cei din conducere au spus de vreo doui sau trei”, a conchis Săpunaru.
Costel Gâlcă a cerut ca Luka Gojkovic să plece de la Rapid, dar clubul i-a prelungit contractul! Mendes, Jambor, Micovschi și Baroan, pe ”lista neagră” a antrenorului de la Rapid
La scurt timp, jurnalistul Digi Sport Dan Filoti a transmis că Dan Șucu, principalul acționar din Giulești, a anunțat în club că ”nu sunt bani de achiziții”. ”Rapid, foarte probabil, nu va face achiziții sau nu va face achiziții pe bani, ceea ce o lasă defavorizată în lupta pentru titlu”, a spus Dan Filoti, după FCSB - Rapid 2-1.
A doua zi după derby-ul de pe Arena Națională, jurnalistul Decebal Rădulescu a dezvăluit că Gâlcă a luat în calcul să plece din Giulești, pentru că cei din conducerea clubului ar fi ignorat o solicitare din partea antrenorului. Concret, tehnicianul a spus că Luka Gojkovic nu mai intră în planurile sale, dar șefii Rapidului au hotărât să-i prelungească înțelegerea sârbului.
- Pe lângă Gojkovic, mai sunt încă 4 jucători pe ”lista neagră” a lui Costel Gâlcă: Mendes, Jambor, Micovschi și Baroan.
”Gâlcă, în urmă cu două-trei săptămâni, a început discuțiile despre ceea ce urmează să se întâmple în perioada de iarnă. Unul dintre jucătorii despre care a spus că ar vrea să se debaraseze a fost Gojkovic. Pe lângă el, mai sunt Mendes, Jambor, Micovschi și Baroan. Ce se întâmplă cu Gojkovic?
După ce Gâlcă are discuția cu Șucu sau cu Angelescu, ce face conducerea? Îi prelungește contractul lui Gojkovic cu 2 ani. Gâlcă vine și spune: `Eu v-am zis că nu mai am nevoie de profilul ăsta de jucător. Cum facem?`. Din momentul ăla, lucrurile s-au stricat, s-au răcit.
Clubul i-a adus lui Gâlcă doi jucători, pe Baroan și pe Kramer. În rest, au fost în lot. Gâlcă a spus că are nevoie de 5 transferuri. Răspunsul a fost: `Nu luăm nimic`. Gâlcă s-a gândit inclusiv la lucrul ăsta (n.r.- să plece de la Rapid), mai ales că nu i-a fost ascultată cererea”, a spus Rădulescu, la Digi Sport Special.
VIDEO Decebal Rădulescu, despre situația lui Gâlcă la Rapid
VIDEO Rezumat FCSB - Rapid 2-1
Clasamentul SuperLigii
Etichete: sapunaru , transferuri rapid , costel galca , luka gojkovic , gâlcă rapuid , sapunaru galca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Șocul noilor taxe mărite nu ocolește pe nimeni. Fostul președinte al României Traian Băsescu a...