baciu
Exclusiv S-a aflat echipa care se află în discuții cu Marius Baciu
cfr
A fost prezentat oficial, înainte de CFR Cluj - ”U” Cluj
bulgaria
Lovitură de teatru: patronul din Bulgaria, omorât pentru un pariu pe piața neagră! Meciul s-a terminat 0-0
Digi Sport 1 Live
Acum
Fotbal Club

Patru echipe așteaptă AZI decizia în privința licenței

10.05.2013, 10:29

Probleme mari pentru patru formații din Liga I. Rapid, Universitatea Cluj, Oțelul Galați și CS Severin așteaptă cu sufletul la gură decizia pe care o va anunţa, vineri, Comisia de Licențiere condusă de Viorel Duru.

Viorel Duru
  • SuperLiga: CFR Cluj - ”U” Cluj, joi, 20:30, DGS 1

  • Liga 2: Poli Timișoara - Steaua, joi, 18:00, DGS 1

Dacă rapidiștii nu mai au nicio emoție în privința retrogradării, iar gălățenii sunt și ei aproape salvați, clujenii și oltenii au în stres în plus și în plan sportiv, fiind implicaţi în serios în lupta din subsolul clasamentului.

Rapid a precizat, deja, că se va adresa celor de la TAS în cazul în care nu va primi nici la Comisia de Apel licența pentru sezonul viitor.

Deja retrogradată în liga a doua, Gloria Bistrița a acceptat prima decizia și nu a mai depus apel, urmând să nu primească licența.

Dumitru Dragomir susține că este pregătit și pentru un campionat alcătuit din 10-12 formații, dacă situația va deveni una dramatică.

"Dacă regulamentul spune că nu poţi să bagi pe nimeni de jos, nu ai ce să faci. Dacă rămân 10-12 echipe, asta este, jucăm cu câte rămân. Ce să facem dacă aşa e regulamentul federaţiei? Noi ne adaptăm. Bineînţeles că eu fac valuri, pentru că mie îmi convine să jucăm tot în 18 echipe sau măcar în 16. Sub 16 nu prea e bine, pentru că suntem o ţară de 20 de milioane de oameni, ce Dumnezeu?".

Etichete: dragomir lpf , rapid licenta , rapid severin , rapid retrogradare , otelul u cluj , severin u cluj , rapid tas , rapid dragomir , duru rapid , duru licentiere


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Primele cuvinte ale condamnatei Christa Pike, după execuția eșuată
Primele cuvinte ale condamnatei Christa Pike, după execuția eșuată

Christa Pike, condamnata care a supravieţuit execuţiei sale în Statele Unite, a fost la un pas de a...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
profimedia-0818227365
Lovitură de proporții: ”Mbappe a decis să plece de la Real” și și-a ales următoarea echipă! Cel mai scump transfer din istorie

Selecționerul a fost dat afară și înlocuitorul a fost ales: Edi Iordănescu!
Euro 2024 Soccer Romania Netherlands
Ultimele gesturi ale arbitrului Gheorghe Moldovan: flori, un mesaj tulburător și tragedia din fața copiilor
gheorghe
Prunea: ”Gata, băi, fotbalistule, că ai distrus o generație”. Săpunaru: ”Tu ai distrus o țară întreagă”
Captură de ecran 2026-10-07 171441
E gata! FRF a luat decizia în privința lui Gică Hagi
Football, Nations League, Sweden - Romania, Stockholm - 25 Sep 2026
Recomandările redacției
bulgaria
Lovitură de teatru: patronul din Bulgaria, omorât pentru un pariu pe piața neagră! Meciul s-a terminat 0-0

”Alungat” de Barcelona, Jules Kounde a luat marea decizie
FOOTBALL - SPANISH CHAMP - ELCHE v BARCELONA, Elche, spain - 23 Aug 2026
A revenit Denis Drăguș la FCSB
Inevitabil: Federația de Fotbal din Portugalia l-a suspendat deja pe Cristiano Ronaldo!
cristianoronaldo
Citește și
Juri Cisotti a dezvăluit cauza rezultatelor slabe înregistrate de FCSB
Aberdeen v Steaua BucharestEuropa League21/08/2025.Play-Off
Exclusiv Victor Angelescu a spus ce se va întâmpla cu Andrei Șucu la Rapid
De la viața de lux la acuzații de fraudă. Monica Gabor, implicată într-un nou scandal financiar în SUA alături de Mr. Pink
De la viața de lux la acuzații de fraudă. Monica Gabor, implicată într-un nou scandal financiar în SUA alături de Mr. Pink
Universitatea Craiova, 3 milioane de euro pe masă pentru Ștefan Baiaram! Decizia lui Mihai Rotaru
Universitatea Craiova, 3 milioane de euro pe masă pentru Ștefan Baiaram! Decizia lui Mihai Rotaru
Florin Răducioiu și secretul său: „M-am îmbătat, am vomitat în taxi și a doua zi am luat avionul la Milano”
Florin Răducioiu și secretul său: „M-am îmbătat, am vomitat în taxi și a doua zi am luat avionul la Milano”
Ce s-a ales de Stifler din "American Pie". Seann William Scott are 50 de ani și a schimbat petrecerile pe viața de tată
Ce s-a ales de Stifler din "American Pie". Seann William Scott are 50 de ani și a schimbat petrecerile pe viața de tată
Delia a făcut plajă și s-a răcorit cu furtunul, pe terasa penthouse-ului ei. Când apare în costum de baie, stârnește imediat reacții
Delia a făcut plajă și s-a răcorit cu furtunul, pe terasa penthouse-ului ei. Când apare în costum de baie, stârnește imediat reacții
Maria del Carmen Abascal a murit la două săptămâni după evacuarea forțată. Povestea femeii care a aprins toată Spania
Maria del Carmen Abascal a murit la două săptămâni după evacuarea forțată. Povestea femeii care a aprins toată Spania
Cu cât v-a crescut salariul sau pensia în 5 ani? Asigurarea RCA s-a scumpit și de 4 ori în București și Ilfov
Cu cât v-a crescut salariul sau pensia în 5 ani? Asigurarea RCA s-a scumpit și de 4 ori în București și Ilfov
Sepsi - Dinamo, LIVE VIDEO, vineri, 21:00, la DGS 1. ”Câinii” sunt fără victorie în fața covăsnenilor din 2019
jucatori-dinamo
Mai jos de atât n-am fost niciodată. Pe ce loc ne-a dus Hagi în clasamentul FIFA
Mai jos de atât n-am fost niciodată. Pe ce loc ne-a dus Hagi în clasamentul FIFA
Fanii FCSB-ului au răbufnit, după ce derby-ul cu Rapid a fost programat lunea

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Delia a făcut plajă și s-a răcorit cu furtunul, pe terasa penthouse-ului ei. Când apare în costum de baie, stârnește imediat reacții
Delia a făcut plajă și s-a răcorit cu furtunul, pe terasa penthouse-ului ei. Când apare în costum de baie, stârnește imediat reacții
Descarcă aplicația Pro FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura cu Alzheimer
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura cu Alzheimer
Digi Animal World
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama