Premieră la FCSB! Ce se întâmplă la debutul lui Marius Baciu
articol scris de Digi Sport23.05.2026, 12:09
După mai multe săptămâni fără antrenor cu licență PRO, Gigi Becali (67 de ani) a luat decizia finală.
SuperLiga SuperLiga: FC Argeș - Csikszereda, vineri, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo, vineri, 21:30, DGS 1
În condițiile în care Elias Charalambous a refuzat să revină acum la FCSB, Gigi Becali a fost nevoit să se reorienteze și a ajuns, în cele din urmă, la varianta Marius Baciu.
FCSB are tot lotul valid pentru meciul cu Botoșani! Ce prim 11 va alege Marius Baciu la debut?
Duminică, 24 mai, de la 20:30, FC Botoșani merge în Ghencea pentru duelul cu FCSB din semifinalele barajului pentru Conference League. Va fi primul duel al lui Marius Baciu ca antrenor al formației roș-albastre.
Spre deosebire de Elias Charalambous și Mirel Rădoi, care s-au confruntat cu numeroase probleme medicale din partea jucătorilor, Marius Baciu are tot lotul valid în momentul de față. Inclusiv Ionuț Cercel, Matei Popa, Daniel Bîrligea și Siyabonga Ngezana au fost prezenți la antrenamente, așa cum reiese din mesajul transmis de FCSB.
Rămâne de văzut și câți dintre aceștia vor fi aruncați în luptă la meciul cu Botoșani.
"Marius Baciu a condus miercuri după-amiază primul antrenament al echipei noastre în care a avut tot lotul la dispoziție", a transmis FCSB.
- Cum ar putea arăta FCSB în meciul cu Botoșani: Târnovanu - Crețu, Dawa, M. Popescu, Radunovic - Joao Paulo, Tănase - Miculescu, Olaru, Cisotti - Stoian
Reamintim că învingătoarea dintre FCSB - Botoșani o va întâlni pe Dinamo în finala barajului pentru Conference League.
Ce i-a cerut Marius Baciu lui Gigi Becali, după ce a semnat cu FCSB
Marius Baciu a susținut miercuri (20 mai) prima sa conferință de presă la formația ”roș-albastră”. În cadrul acesteia, tehnicianul a fost întrebat ce i-a cerut Gigi Becali în momentul în care a acceptat să devină noul antrenor al FCSB-ului și cum va gestiona implicarea patronului la echipă.
”Gigi Becali mi-a cerut să fiu omul care așteaptă el să fiu. Am început de la căpitanul Marius Baciu, omul Baciu, să îmi arăt personalitatea. Voi fi susținut din toate punctele de vedere, asta am discutat.
Mi-a plăcut foarte mult cum am pus problema, sunt momente în care poate nu face nimeni nimic. A considerat că trecutul meu la Steaua, actuala FCSB, a făcut să-mi las amprenta”, a fost răspunsul lui Marius Baciu.
Marius Baciu a jucat pentru Steaua București în perioada 1996 - 2002. După cei șase ani petrecuți în Ghencea, a plecat pentru prima dată în străinătate, în Franța, la Lille.
Alături de roș-albaștri, Marius Baciu a cucerit de trei ori campionatul și de două ori Cupa României și a jucat 140 de meciuri. La un moment dat, a devenit căpitanul "Militarilor".
Etichete: superliga , marius baciu , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Persoanele care vor să obțină sau să își reînnoiască permisul de conducere ar putea fi evaluate...