S-a terminat întâlnirea dintre cluburile din SuperLiga și Kyros Vassaras! Prima reacție: ”E clar”
articol scris de Digi Sport10.03.2026, 17:38
Marți, 10 martie, la sediul Federației Române de Fotbal a avut loc o întâlnire între reprezentanții cluburilor din SuperLiga României și Kyros Vassaras, președintele CCA.
SuperLiga Champions League: Galatasaray - Liverpool, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Newcastle - Barcelona, marți, 22:00, DGS 1
”Reprezentanți ai tuturor echipelor din primul eșalon au luat parte la discuțiile organizate de CCA, într-un cadru deschis și constructiv. În cadrul întrevederii, care a durat aproximativ 3 ore, s-au clarificat aspecte legate de modul de funcționare și aplicare al sistemului VAR, au fost prezentate noile reglementări din domeniul arbitrajului, iar participanții au analizat împreună faze de joc și deciziile adoptate în baza acestora”, se arată în comunicatul FRF.
Adrian Mihalcea, după ce a ieșit de la întâlnirea cu Kyros Vassaras: ”E clar că vor mai fi greșeli și de acum înainte”
Unul dintre cei care au asistat la această întrevedere a fost Adrian Mihalcea, antrenor principal al celor de la UTA, grupare care va evolua în acest sezon de play-out (locul 8).
După ce a ieșit de la întâlnire, Mihalcea a oferit câteva declarații, iar tehnicianul arădenilor este de părere că în ciuda tuturor celor discutate, greșelile de arbitraj sunt inevitabile.
”E clar că și ei sunt supuși unor presiuni și clar că vor mai exista greșeli și de acum înainte. Știam că nu vom avea licență de Europa, trebuia să aplicăm mai de dinainte.
Va fi un final de campionat interesant, diferențele sunt din ce în ce mai mici și s-ar putea întâmpla lucruri complicate dacă nu suntem atenți”, a declarat Mihalcea.
Pe lângă Ionel Gane, Costin Curelea, Adrian Iencsi și Răzvan Stanca, din partea staff-urilor de la echipele naționale, au mai participat reprezentanții de la 13 cluburi din SuperLiga:
- CFR Cluj: Daniel Pancu și Camora
- Dinamo: Zeljko Kopic, Cătălin Cârjan și Andrei Nicolescu
- Farul Constanța: Cristian Sava (antrenor secund)
- FC Argeș: Marius Șuler și Marius Briceag
- FK Csikszereda: Albu Laszlo și Csuros Attila
- Metaloglobus: Lucian Cazan și Florin Bratu
- Oțelul Galați: Ionuț Neagu
- Petrolul: Eugen Neagoe și Paul Papp
- Rapid: Costel Gâlcă
- U Cluj: Alex Chipciu
- U Craiova: Ovidiu Costeșin și Mario Felgueiras
- Unirea Slobozia: Claudiu Niculescu și Constantin Toma
- UTA: Adrian Mihalcea
Citește și: Răzvan Burleanu a făcut anunțul despre viitorul lui Kyros Vassaras la CCA
Declarațiile lui Kyros Vassaras după întâlnirea cu reprezentanții cluburilor din SuperLiga
”Am dorit să avem un dialog deschis și constructiv despre arbitraj și despre modul în care sunt aplicate Legile Jocului.
Consider că astfel de întâlniri sunt foarte importante pentru a crește nivelul de înțelegere între arbitri, jucători și antrenori.
Transparența și comunicarea contribuie la o mai bună interpretare a fazelor de joc și la reducerea tensiunilor care pot apărea în timpul competițiilor”
Etichete: cca , superliga , adrian mihalcea , intalnire , kyros vassaras
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Generalul în rezervă Virgil Bălăceanu a explicat marți, într-o intervenție la Digi24, după...