Video Teja, după ”thrillerul” cu CFR Cluj: ”Nu mă așteptam!”
articol scris de Digi Sport30.01.2026, 19:38
Metaloglobus a condus de două ori în Gruia, în fieful celor de la CFR Cluj, însă bucureștenii s-au înclinat pe final, 2-4, și au ajuns la cel de-al 17-lea eșec din actuala stagiune a SuperLigii
SuperLiga SuperLiga: Dinamo - Petrolul, vineri, 20:00, DGS 1
SuperLiga: FC Argeș - UTA Arad, sâmbătă, 17:00, DGS 1
- Alibek (14), Cordea (70-penalty și 90) și Korenica (88) au punctat pentru ardeleni, în timp ce Visic (9) și Sîrbu (51) au marcat pentru bucureșteni.
Mihai Teja, după CFR Cluj - Metaloglobus 4-2: ”Nu mă așteptam să plecăm cu înfrângere”
După ce s-a terminat meciul spectaculos, care a deschis etapa 24, în direct la Digi Sport 1, Mihai Teja (47 de ani), antrenorul celor de la Metaloglobus, a tras concluziile ”thrillerului” de vineri seara.
”Am făcut un meci bun, am jucat de la egal la egal, poate, de multe ori, peste adversarul nostru, peste CFR. Au un lot și numeric și valoric și pot face diferența în orice moment, dar noi meritam mult mai mult.
La acel penalty, s-a rupt puțin echipa, am căzut din punct de vedere psihic, după care au mai fost două goluri pe final, unde s-a văzut valoarea individuală. Korenica, stângul, dreptul, nu știi cu ce trage, dă gol, e de finețe.
Dar eu îi felicit pe băieți, au avut atitudine, am venit să câștigăm. Nu mă așteptam să plecăm cu înfrângere de aici”, a spus Teja, la flash-interviu.
Antrenorul s-a referit și la faza penalty-ului, obținut de Alibek, din care Cordea a restabilit egalitatea, în minutul 70.
”La faza penalty-ului, am avut și ghinion. Poate dacă Gabrilaș apăra acel penalșty, se juca altfel, dar asta este.
Am avut și probleme de lot, am jucat cu cinci sau șase underi, din minutul 20, echipa arată foarte bine, dar ne mai trebuie puțin ca să legăm două-trei victorii consecutive pentru a prinde încredere”, a mai spus Teja.
VIDEO cu Mihai Teja, după CFR Cluj - Metaloglobus 4-2
VIDEO cu rezumatul partidei CFR Cluj - Metaloglobus 4-2
Etichete: mihai teja , adrian sirbu , video cfr cluj - metaloglobus 4-2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Catherine O’Hara, cunoscută pentru interpretarea mamei lui Kevin în filmul „Singur acasă”, dar și...