Titular la Dinamo, a primit oferta din Portugalia
articol scris de Digi Sport29.06.2026, 18:39
Dinamo caută să se despartă de Devis Epassy (33 de ani) în această vară.
SuperLiga Media: Fotbal Club, miercuri, 17:30, DGS 1
Media: Fotbal European, miercuri, 21:00, DGS 1
După transferul portarului marocan Alaa Bellaarouch (24 de ani), camerunezul ar urma să nu mai fie titular în sezonul viitor în poarta ”Câinilor”.
Pus pe lista de transferuri de Dinamo, Devis Epassy se pare că este dorit de o echipă din prima ligă a Portugaliei.
Devis Epassy, dorit de Santa Clara din Portugalia
Potrivit celor de la Africa Foot, Devis Epassy este dorit de portughezii de la Santa Clara, echipă care a terminat sezonul trecut pe locul al 13-lea în primul eșalon.
Conform sursei citate anterior, cele două cluburi nu au ajuns la un acord în ceea ce privește transferul lui Epassy, astfel că negocierile sunt încă în desfășurare.
Devis Epassy a fost titular cert la Dinamo în sezonul trecut: a evoluat în 31 de partide pentru ”Câini”, iar în 9 dintre acestea nu a încasat gol (camerunezul a încasat 33 de goluri în poarta ”Câinilor”).
Devis Epassy se mai află sub contract cu Dinamo până în iulie 2027. Camerunezul se află la Dinamo din iulie 2025, după ce a fost adus din Cipru de la Kartmiotissa.
- 400.000 de euro este cota de piață a lui Epassy, potrivit Transfermarkt
Dinamo l-a transferat pe Alaa Bellaarouch
Dinamo ”s-a blindat” pe poziția de portar în această vară și l-a împrumutat pe marocanul Alaa Bellaarouch (24 de ani) de la Braga până la finalul sezonului.
”Câinii” vor avea posibilitatea să-l transfere definitiv pe african în vara viitoare (dacă acesta va confirma) în schimbul sumei de 500.000 de euro.
”Alaa s-a format ca jucător la RC Strasbourg, echipa la care a trecut prin toate etapele, ajungând să apere poarta primei echipe în Ligue 1.
De-a lungul carierei, Alaa a apărat poarta echipelor Stade Briochin și Braga SC.
La nivelul echipei naționale a Marocului, a bifat selecții la reprezentativele U17, U20 și U23.
Înțelegerea dintre Dinamo și Braga este cu titlu de împrumut al jucătorului pe o perioadă de un sezon competițional, până la data 30.06.2027, cu opțiune din partea noastră de cumpărare definitivă a jucătorului”, au anunțat cei de la Dinamo.
Rămâne de văzut dacă Alaa Bellaarouch va fi noul titular al celor de la Dinamo sau dacă noul antrenor Nuno Campos va dori să mizeze în poartă pe Alexandru Roșca (22 de ani).
- 450.000 de euro este cota de piață a lui Roșca, potrivit Transfermarkt
- 39 de meciuri a jucat Roșca la Dinamo până acum
VIDEO Rezumat Dinamo - FCSB, scor 1-1 (1-2 după prelungiri). Devis Epassy a fost titular
Etichete: dinamo , portugalia , oferta dinamo , santa clara , devis epassy , epassy
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Trei persoane au fost rănite, dintre care două foarte grav, în urma detonării, luni seara, a unui...