Video Exclusiv Zoltan Szondi, președinte Csikszereda: ”Să fim sinceri. Primim finanțare de la Guvernul maghiar”
articol scris de Digi Sport26.04.2025, 15:49
Zoltan Szondi (56 de ani), președintele celor de la Csikszereda, a fost prezent la meciul de la Voluntari, de sâmbătă, pierdut în fața ilfovenilor, 0-2, în direct la Digi Sport 1.
SuperLiga SuperLiga: Oțelul Galați - UTA Arad, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: FC Argeș - CFR Cluj, vineri, 20:30, DGS 1
Oficialul grupării din Miercurea Ciuc a vorbit despre viitorul echipei în SuperLiga, dar și despre primele decizii care se vor lua după ce echipa a promovat matematic.
Zoltan Szondi, președinte Csikszereda: ”Academia noastră este finanțată în proporție de 80% de către Guvernul maghiar”
De asemenea, Szondi a vorbit și despre declarațiile controversate pe care le-a făcut recent în presa maghiară. Concret, omul de afaceri a spus că academia lui Csikszereda este finanțată în proporție de 80% de Guvernul de la Budapesta și că, în aceste condiții, i se pare normal să viseze ca într-o zi un fotbalist să debuteze pentru naționala țării vecine.
”Sentimentele sunt bune, am avut un campionat greu, cu un traseu destul de bun.
Avem un gust amar după eșecul de la Voluntari, mai ales că noi, de fapt și staff-ul, le-am spus jucătorilor, de vineri, că vrem să terminăm sezonul pe primul loc.
La meciul acesta, unii dintre jucători au evoluat cu spirit de vacanță, dar asta este. Până la urmă, pentru orașul nostru este o filă de istorie”, a spus Szondi.
VIDEO cu Zoltan Szondi, președinte Csikszereda, la Fotbal Club
Zoltan Szondi, președinte Csikszereda: ”M-aș bucura dacă am avea și un jucător în naționala României”
Președintele echipei din Miercurea Ciuc a fost întrebat și despre declarațiile controversate făcute în presa maghiară, când a spus că visul său este ca un jucător din academie să debuteze în naționala Ungariei.
”Da, absolut. De ce a făcut vâlvă (n.r. - declarația)? Nu înțeleg. M-aș bucura dacă am avea și un jucător în naționala României. Avem un jucător în lotul U21, care nu mai e la Csikszereda, dar este un produs al academiei noastre.
Și hai să fim sinceri. Academia noastră este finanțată în proporție de 80% de către Guvernul maghiar. Academia nu e finanțată pentru că ei mă iubesc pe mine, este finanțată ca să producem. Bineînțeles, dacă producem fotbaliști, îi propunem naționalelor maghiare pentru că majoritatea băiețiilor noștri au dublă cetățenie.
Bineînțeles că propunem și naționalelor române, iar în momentul de față avem mai mulți jucători la naționalele under ale României, decât în cele ale Ungariei.
Întrebarea a fost cum mă simt dacă proiectul s-a împlinit cu această calificare în SuperLigă, iar eu am răspus și-mi mențin răspunsul că pentru mine o împlinire a acestui proiect ar fi ca să am un jucător format la academia noastră care să debuteze în naționala Ungariei.
Nu vad care e problema”, a mai spus Szondi.
Etichete: csikszereda , zoltan szondi , zoltan szondi jucatori romani , zoltan szondi declaratii controversate
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ministerul de Interne a anunțat că va organiza săptămâna viitoare, pe 22 aprilie, o dezbatere...