adrian
Foto Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
becali
Gigi Becali a dat verdictul în privința retrogradării lui FCU Craiova
ianis
Video Ianis Hagi a jucat cu locul 2 din Spania, după 5 meciuri la rând pe bancă, și a fost decisiv! Nota primită
Digi Sport 1 Live
Acum

VIDEO Olguța Vasilescu: “Jucătorii de la FC Universitatea sunt niște eroi“

29.10.2013, 15:25

Războiul de la distanță, dintre Olguța Vasilescu, și Adrian Mititelu, finanțatorul celor de la FC Universitatea Craiova, este departe de a se fi încheiat.

lia olguta vasilescu
Olguta Vasilescu
  • Premier League: Tottenham - Burnley, sâmbătă, 17:00, DGS 1

  • SuperLiga: FCSB - CFR Cluj, sâmbătă, 20:00, DGS 1

Miza este Stadionul “Ion Oblemenco“, acolo unde își dorește și Mititelu să evolueze echipa sa.

“Vom înregistra plângeri de fals, uz de fals contra lui Adrian Mititelu în condițiile în care v-am spus că nu sunt acte doveditoare a investițiilor. Vom depune o plângere pentru instigare și tulburare de posesie. Nu trebuie să ajungem la demolat garduri, la amenințări cu moartea. Eu nu am o problemă că mă înjură o parte a galeriei dar nu îmi place să văd imaginea care se crează Craiovei.

Nu este vorba despre un război între Olguța Vasilescu și Adrian Mititelu, sunt acțiuni în instanță pe care trebuia să le facem. Eu nu am o problemă nici cu echipa de fotbal, jucătorii sunt niște eroi, se bat pentru Craiova și nu sunt plătiți.

Îmi pare rău că se antrenează în condiții improprii și că sunt târâți prin tribunale. Eu m-am luptat pentru această echipă și mi-aș dori să joace pe acest stadion dar așa nu se poate cu problemele juridice ale lui Adrian Mititelu nu putem să permitem acest lucru“, a spus edilul Craiovei.

Vasilescu a mai spus că nu este deloc împotrivă ca și FC Universitatea să evolueze pe “Centralul“ din Bănie.

“Stadionul nu este al meu, pe acel stadion ar putea fi primită și echipa lui, este ușor să arunci cu lături în toate părțile. În condițiile în care ne dorim să construim stadionul dar se vrea o integrare nu știu ce vom putea face. Mi-ar părea foarte rău să nu construim noul stadion.“


Etichete: adrian mititelu , ion oblemenco , fc universitatea craiova , olguta vasilescu , mititelu olguta , craiopva ion oblemenco


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Orașul cu cei mai mulți bogați din lume. 1 din 24 de locuitori este milionar
Orașul cu cei mai mulți bogați din lume. 1 din 24 de locuitori este milionar

Averea totală combinată a locuitorilor orașului este mai mare de 3 trilioane de dolari.

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
UEFA Euro 2028 and Euro 2032 Announcement - UEFA Headquarters
Alegerea făcută de UEFA, după ce Real Madrid - Bayern s-a lăsat cu o controversă uriașă de arbitraj

Reacția lui Marius Șumudică, după ce Dan Șucu l-a sunat să-i comunice decizia luată
FOTBAL:ASTRA GIURGIU-STEAUA BUCURESTI, PLAY OFF LIGA 1 ORANGE (16.04.2016)
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Viral instant! Ce a pățit Andreea Bălan la un concert: ”Dezastru!”. Reacția artistei, ”de milioane”
Screenshot 2024-05-10 092035
Englezii au mai descoperit ceva: Real Madrid a încălcat protocolul UEFA!
Real Madrid v FC Bayern München: Semi-final Second Leg - UEFA Champions League 2023/24
Recomandările redacției
ianis
Video Ianis Hagi a jucat cu locul 2 din Spania, după 5 meciuri la rând pe bancă, și a fost decisiv! Nota primită

Anunț direct de la Paris: s-au încheiat negocierile dintre Kylian Mbappe și Real Madrid!
profimedia-0857762456
Exclusiv Marius Lăcătuș a tras o concluzie clară, după ce a auzit discursul lui Bogdan Lobonț
lacatus
Peste Neymar și Mbappe! Transferul care ar scrie istorie în fotbal: 300 de milioane de euro!
4men
Citește și
Mesajul criptic al lui Adrian Mititelu Jr., aproape de miezul nopții, după ce FCU Craiova a pierdut cu UTA Arad
mititelu-jr6
Fostul mare atacant din echipa lui Adrian Mititelu nu înțelege de ce FCU Craiova e la ”subsol”: ”Nu pot să-mi explic!”
compagno gol
Fiica lui Ion Țiriac, vacanță în Namibia cu nepotul cel mare, Alexander. Distracție la proprietatea de milioane a fostului tenismen
Fiica lui Ion Țiriac, vacanță în Namibia cu nepotul cel mare, Alexander. Distracție la proprietatea de milioane a fostului tenismen
„Șumudică n-a vrut să fie antrenorul Rapidului!" Ipoteză surprinzătoare: „Dacă nu era Șucu patron, Marius era antrenor"
„Șumudică n-a vrut să fie antrenorul Rapidului!" Ipoteză surprinzătoare: „Dacă nu era Șucu patron, Marius era antrenor"
Variantă neverosimilă pentru Rapid! Dan Șucu încearcă să îl aducă pe fostul manager de la West Ham și Newcastle
Variantă neverosimilă pentru Rapid! Dan Șucu încearcă să îl aducă pe fostul manager de la West Ham și Newcastle
Elizabeth Hurley, fabuloasă în prag de 59 de ani, într-o rochie decupată în zona bustului. Și crăpătura de pe picior a fost de mare efect
Elizabeth Hurley, fabuloasă în prag de 59 de ani, într-o rochie decupată în zona bustului. Și crăpătura de pe picior a fost de mare efect
Are 53 de ani, dar ar putea fi confundată cu o tânără de 30. Loredana Groza, zeiță într-o fustă scurtă și corset: „Cea mai frumoasă!”
Are 53 de ani, dar ar putea fi confundată cu o tânără de 30. Loredana Groza, zeiță într-o fustă scurtă și corset: „Cea mai frumoasă!”
De ce doi ofițeri ruși nu l-au salutat pe Putin la parada de Ziua Victoriei Video
De ce doi ofițeri ruși nu l-au salutat pe Putin la parada de Ziua Victoriei Video
Amendă de 1.320 lei, pentru șoferii care rămân cu mașina în pană în tunel sau pasaj. Cum poți scăpa
Amendă de 1.320 lei, pentru șoferii care rămân cu mașina în pană în tunel sau pasaj. Cum poți scăpa
Până la 10 ani fără permis și, în situații extreme, închisoare pe viață. Singurele măsuri care ar putea face ordine printre șoferii români
Până la 10 ani fără permis și, în situații extreme, închisoare pe viață. Singurele măsuri care ar putea face ordine printre șoferii români
Șoc la Roma: Novak Djokovic a fost lovit în cap și s-a prăbușit la pământ! Lumea tenisului condamnă atacul VIDEO
Șoc la Roma: Novak Djokovic a fost lovit în cap și s-a prăbușit la pământ! Lumea tenisului condamnă atacul VIDEO
Video Adrian Mititelu junior a intrat în vestiar după FCU Craiova - ”U” Cluj
mititelu junior

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Are 53 de ani, dar ar putea fi confundată cu o tânără de 30. Loredana Groza, zeiță într-o fustă scurtă și corset: „Cea mai frumoasă!”
Are 53 de ani, dar ar putea fi confundată cu o tânără de 30. Loredana Groza, zeiță într-o fustă scurtă și corset: „Cea mai frumoasă!”
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit virale
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit virale