Patronul lui Lyon a pus mâna pe telefon, l-a sunat pe Lacazette și a anunțat decizia luată!
articol scris de Digi Sport10.03.2025, 09:22
Lyon a câștigat partida de campionat disputată înaintea returului cu FCSB din Europa League, programat joi, de la ora 22:00, pe Groupama Stadium, în direct pe Digi Sport 1.
Fotbal Media: Liga Digi Sport, joi, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, joi, 21:30, DGS 1
Formația pregătită de Paulo Fonseca a învins-o pe Nice, ocupanta locului 3 din Ligue 1, cu 2-0, grație golurilor marcate de Cherki și Nuamah în minutele 78 și 83.
John Textor l-a sunat pe Lacazette și l-a anunțat că a triplat prima de meci!
Potrivit L'Equipe, la finalul partidei, John Textor, patronul lui Lyon, a fost extrem de încântat de evoluția echipei sale, motiv pentru care a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Alexandre Lacazette, căpitanul lui OL, pe care l-a anunțat că a triplat prima de meci.
Lyon a ajuns la trei victorii consecutive în toate competițiile, iar patronul american își dorește ca aceasta să fie o motivație în plus pentru jucători să continue pe același trend.
”Fotbalul, un joc menit să se joace pe teren! Haide, l'OL!”, a transmis pe rețelele sociale John Textor.
- În meciul tur de la București, Lyon s-a impus în fața celor de la FCSB cu 3-1.
Gigi Becali a râs de patronul lui Lyon
”Atunci (n.r. la precedentele confruntări cu Lyon) era Michel Aulas, tot timpul îmi trimitea felicitări la club de ziua mea.
Acum e un american, am înțeles că americanul vrea să mă imite pe mine, să conducă el, tot așa. E greu, bă, să-l imiți pe Becali, măi, americanule (n.r. izbucnește în râs).
N-ai văzut că și Trump și-a pus coroană în cap? S-a făcut și el împărat. Bă, ce faci, îl imiți pe Becali? Toți mă imită. Trump și-a pus coroană, s-a făcut împărat și el”, a spus Gigi Becali, la Liga Digisport.
Etichete: lyon , lacazette , john textor , lyon fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Liderii PNL, USR și UDMR i-au propus președintelui Nicușor Dan un acord prin care, indiferent din...