Revine Neymar
articol scris de Digi Sport21.10.2024, 10:36
Starul brazilian Neymar a făcut deplasarea cu clubul său saudit Al Hilal în Emiratele Arabe Unite pentru meciul de luni cu Al Ain din Liga Campionilor Asiei şi ar putea juca un meci oficial pentru prima oară după un an.
Tragere la sorti: Preliminarii CM 2026, vineri, 13:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Poli Iași, vineri, 20:00, DGS 1
Accidentarea care l-a ținut departe de teren pe Neymar
Neymar, 32 ani, s-a alăturat lui Al-Hilal în august 2023 după un transfer de 90 milioane euro de la Paris SG, dar s-a accidentat la ligamentul încrucişat şi la menisc pe 17 octombrie anul trecut într-un meci al Braziliei contra Uruguayului, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026.
Brazilianul a reluat antrenamentele colective la Al-Hilal la finele lunii septembrie. El are un salariu de 100 de milioane de euro pe sezon conform presei.
Absenţa lui nu a influenţat însă rezultatele lui Al Hilal, care a câştigat liga saudită în sezonul trecut şi a stabilit o serie istorică de 34 de victorii consecutive în diferite competiţii, notează Agerpres.
Al Hilal este lider în Grupa B a Ligii Campionilor Asiei, cu şase puncte din două meciuri.
- Cota de piață a lui Neymar este de 30 de milioane de euro, după ce PSG a plătit 222 de milioane de euro în anul 2017 pentru serviciile sale.
- Neymar are doar 5 meciuri jucate pentru Al-Hilal, în care a înscris un singur gol și a oferit trei pase decisive.
Neymar a postat o fotografie în care se sărută cu Bruna Biancardi
Neymar și Bruna Biancardi (29 de ani) au devenit părinți la începutul lunii octombrie 2023.
La mai puțin de două luni de la nașterea copilului, tânără a anunțat pe rețelele sociale că cei doi nu mai formează un cuplu, iar singura lor legătura este faptul că sunt părinții fetiței.
La sfârșitul lunii septembrie, Bruna Biancardi a postat pe contul ei personal de Instagram mai multe fotografii din Dubai, unde i s-a alăturat și Neymar. El se află încă în proces de recuperare după accidentarea gravă suferită.
În timpul vizitei în Orientul Mijlociu, Biancardi s-a fotografiat alături de Neymar și de fiica lor într-o piscină. Cei doi păreau extrem de apropiați.
De atunci, Bruna Biancardi a tot postat fotografii alături de talentatul fotbalist.
Acum, Neymar a decis să facă totul public și a postat pe pagina sa de Instagram dovada clară că cei doi s-au impăcat. În fotografie pot fi observați cei doi în timp ce se sărută.
Galerie Foto
Etichete: neymar , al ain , al hilal , neimar al hilal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Horatiu Potra, șeful bodyguarzilor lui Călin Georgescu, a participat la percheziții informatice la...