Se pregătește lovitura: PSV negociază transferul lui Dennis Man
articol scris de Digi Sport31.08.2026, 18:25
Dennis Man (28 de ani) a fost urmărit în această vară de Atalanta, dar internaționalul român ar putea ajunge la o altă echipă din Serie A.
Fotbal Cupa României: U Cluj - Petrolul, marți, 21:00, DGS 1
Cupa României: Sporting Liești - Dinamo, miercuri, 19:00, DGS 1
La doar un an de când a plecat de la Parma la PSV, Dennis Man se poate întoarce în Italia.
PSV negociază împrumutul lui Dennis Man la Lazio
Potrivit jurnalistului Rik Elfrink, PSV negociază în aceste momente mutarea lui Dennis Man la Lazio.
Inițial, campioana Olandei a vrut să-l vândă definitiv pe internaționalul român de 28 de ani, însă e gata să accepte acum și o mutare temporară.
Așadar, după doar un an petrecut la PSV, Dennis Man este aproape de un transfer important și de revenirea în Serie A.
Astfel, chiar dacă Atalanta a decis să nu-l transfere, se pare că atacantul lateral este în continuare aproape de un transfer în Italia.
Pentru Lazio nu este prima dată când îl dorește pe Dennis Man. ”Vulturii” l-au urmărit și în anii trecuți pe fotbalistul român, atunci când evolua pentru Parma.
Conform celor de la Football Italia, Lazio vrea să-i convingă acum pe cei de la PSV cu o propunere de împrumut până la finalul sezonului și o opțiune de transfer definitiv.
- 15 milioane de euro este cota de piață a lui Dennis Man, potrivit transfermarkt.com.
Dennis Man nu a prins lotul pentru Utrecht - PSV 1-6
După ce în primele trei etape nu a fost titular și a intrat abia pe parcurs, Dennis Man (28 de ani) nici măcar nu a prins lotul la PSV în etapa a patra.
Fără internaționalul român, gruparea din Eindhoven a câștigat categoric duelul cu Utrecht, scor 6-1.
Chiar dacă a Utrecht a marcat prima prin Stepanov (minutul 6), campioana en-titre s-a dezlănțuit și a marcat apoi de șase ori prin Ruben van Bommel (11), Guus Til (45, 86), Mauro Junior (76), Sven Mijnans (86) și Serginio Dest (90+3).
Dennis Man a ratat astfel ocazia să bifeze cel de-al patrulea meci al sezonului din Eredivisie, iar PSV a făcut anunțul.
Concret, echipa olandeză a dezvăluit pe rețelele sociale că fotbalistul de 28 de ani nu a fost pregătit din punct de vedere fizic pentru duelul cu Utrecht.
Etichete: serie a , transfer , lazio , olanda , psv , dennis man , transfer dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin intenționa să se întâlnească cu directorul CIA, John Ratcliffe, în cadrul vizitei...