AC Milan a învins-o din nou pe Inter, iar Allegri a refuzat să vorbească de titlu: ”Erau și rămân favoriți clari”
articol scris de Digi Sport09.03.2026, 09:35
Massimiliano Allegri, antrenorul lui AC Milan, a refuzat să vorbească despre titlul din Serie A, după ce echipa sa a învins-o pe Inter, cu scorul de 1-0, în etapa a 28-a din Serie A.
Serie A Liga 2: ASA Târgu Mureș - Chindia, luni, 17:00, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Dinamo, luni, 20:00, DGS 1
Pervis Estupinan (min 35) a marcat singurul gol al meciului de pe San Siro. Partida tur s-a încheiat cu același scor, tot în favoarea ”Diavolilor”, 1-0.
Massimiliano Allegri: ”Inter a câștigat 22 de meciuri. Erau și rămân favoriți clari în campionat”
Odată cu această victorie, AC Milan a redus diferența de 10 puncte față de trupa lui Cristi Chivu, liderul din Serie, iar din acest motiv jurnaliștii italieni l-au întrebat pe Allegri dacă se gândește la titlu.
Antrenorul lui AC Milan a transmis că principalul lui obiectiv este ca echipa să încheie sezonul pe un loc de Champions League, primele 4. În acest sezon, AC Milan a ratat orice poziție care conducea într-o cupă europeană.
”Inter a câștigat 22 de meciuri. Erau și rămân favoriți clari în campionat. Totuși, aceste trei puncte ne ridică moralul și ne permit să revenim pe calea câștigătoare pe teren propriu.
Inter merită punctele pe care le are. În campionat, primești punctele pe care le meriți. Clasamentul reflectă punctele forte ale echipelor.
Mă uit la avansul de 9 puncte față de locul cinci. Mai avem meciuri directe împotriva Lazio, Napoli, Atalantei și Juventus. Rămânem cu picioarele pe pământ și continuăm să muncim așa cum am făcut-o până.
Primele șase luni ale sezonului sunt o perioadă de adaptare, înainte de a ajunge în martie când joci meciurile care contează.”, a spus Allegri.
Clasamentul din Serie A
Mauro Bergonzi: Inter trebuia să primească penalty la ultima fază cu Milan
Meciul a oferit o fază controversată de arbitraj chiar la ultima fază, când o minge l-a ajuns pe Samuele Ricci în braț, în suprafața de pedeapsă a lui AC Milan. Arbitrul a lăsat jocul să continue și nici din camera VAR nu s-a intervenit.
Fostul arbitru italian Mauro Bergonzi a analizat faza și a transmis că Inter trebuia să primească lovitură de la 11 metri!
”A fost un posibil henț la Ricci. Arbitrul nu vede. Uitați-vă la mâna lui Ricci. Nu se aștepta să vină mingea spre el, a făcut tot ce a putut să evite contactul, dar e clar că mingea l-a lovit în mână.
Doveri trebuia chemat la monitor. E cel mai experimentat, cel mai bun arbitru, este constant, dar n-a văzut în teren. Când revezi faza, din punctul meu de vedere, e penalty.
Ei (n.r. cei din camera VAR) au considerat că nu e eroare clară și evidentă. Nu e corect, însă. Îl ai pe Doveri pe gazon, e cel ma bun arbitru, și nu-l chemi să revadă faza și să decidă”, a declarat Mauro Bergonzi, citat de Tuttomercatoweb.
VIDEO cu faza controversată din AC Milan - Inter:
Etichete: inter , ac milan , cristi chivu , massimiliano allegri , video ac milan inter
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
China şi-a exprimat luni opoziţia faţă de orice acţiune externă care l-ar viza pe noul lider suprem...