Inter a luat primele decizii, după umilința cu PSG din finala Champions League: 40.000.000 de euro
articol scris de Digi Sport02.06.2025, 17:10
Inter a luat primele decizii, după ce a fost umilită de PSG, scor 0-5, din finala UEFA Champions League.

Europa League: Paksi - CFR Cluj, joi, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Metaloglobus - ”U” Cluj, vineri, 19:00, DGS 1
Conducerea clubului din Serie A a acceptat cu greu rezultatul umilitor și la doar două zile distanță de la finala de la Munchen s-a înțeles cu doi jucători.
Luis Henrique și Petar Sucic vor semna cu Inter pentru 5 sezoane
Potrivit jurnalistului italian Fabrizio Romano, expert în transferuri, Inter s-a înțeles cu doi jucători, Luis Henrique (23 de ani) și Petar Sucic (21 de ani).
Italienii au plătit 25 de milioane de euro în schimbul lui Henrique celor de la Olimpique Marseille. Brazilianul de 23 de ani a semnat un contract valabil 5 sezoane și va juca pentru Inter la Cupa Mondială a Cluburilor.
- 18 milioane de euro este cota de piață a lui Luis Henrique, potrivit transfermarkt.com
- 35 de meciuri, 9 goluri și 10 pase decisive a reușit brazilianul în acest sezon
În ceea ce îl priveșter pe Petar Sucic, mijlocașul croat a fost transferat de la Dinamo Zagreb pentru 14 milioane de euro. Precum în cazul lui Henrique, Sucic a semnat tot până în 2030 și va participa la competiția din Statele Unite.
- 32 de meciuri, 7 goluri, 4 pase decisive a bifat croatul pentru Zagreb în sezonul recent încheiat
- 14 milioane de euro este cota de piață a lui Sucic.

VIDEO rezumat PSG - Inter 5-0
Davide Frattesi pleacă de la Inter, dacă Simone Inzaghi rămâne
Davide Frattesi (25 de ani) a rămas rezervă neutilizată în partida PSG - Inter 5-0, din finala UEFA Champions League, privind neputincios de pe bancă umilința suferită de colegii săi. Potrivit Gazzetta dello Sport, situația nu i-a convenit deloc eroului din semifinala cu Barcelona, care i-a cerut explicații antrenorului Simone Inzaghi.
”De ce nu am jucat?”, l-a întrebat internaționalul italian pe tehnician. Cei 5 jucători aruncați în luptă pe parcursul meciului au fost Bisseck, Zalewski, Carlos Augusto, Darmian și Asllani.
Același prestigios cotidian a dezvăluit că Davide Frattesi va pleca 100% în vară dacă Inzaghi va rămâne antrenorul principal. Simone are o ofertă de la Al-Hilal. Formația din Arabia Saudită i-a oferit un contract valabil timp de doi ani, cu un salariu de 50 de milioane de euro pe sezon.
Dacă Inzaghi va da curs ofertei, situația lui Frattesi va fi reevaluată. Mijlocașul are un contract valabil până în 2028 cu Inter și este evaluat la 40 de milioane de euro de către formația din Milano.
În cele 89 de meciuri jucate pentru Inter, Frattesi și-a trecut în cont 24 de contribuții decisive: 15 goluri și nouă pase decisive.
Etichete: inter , video psg inter , luis henrique , petar sucic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Fostul președinte al Coreei de Sud Yoon Suk-yeol a trimis drone militare în Coreea de Nord în...